Specialiștii apreciază că designul noului Z amintește în mod clar de Datsun 240Z, primul model din gamă prezentat în 1969. Are o capotă lungă și un acoperiș care se curbează spre spate, fiind asemănător cu conceptul Nissan Z Proto lansat în septembrie anul trecut. 

Mașina are două locuri și tracțiune pe spate propulsată de un motor V6 turbo de 400 de cai putere. Varianta standard va fi dotată cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte, însă va fi disponibilă și una cu transmisie automată cu nouă trepte. În tabloul de bord există un ecran tactil de 8 inch, dar și trei indicatoare analogice “de modă veche”, cu ace care arată viteza turbo, presiunea turbo și tensiunea sistemului electric.

”În cele din urmă, am creat un Z care călătorește între decenii și este complet modern”, a declarat Alfonso Albaisa, director de design la Nissan. O schimbare radicală este și numele, deoarece în loc de Z însoțit de un număr din trei cifre, ca la versiunile anterioare, noul model este numit doar Z.

Noua mașină va fi pusă în vânzare în primăvara anului 2022, iar prețul se va situa în jurul sumei de 40 de mii de dolari. Prețurile pentru modelul actual, 370Z (lansat în 2009) încep de la aproximativ 31.000 de dolari, iar până acum, acesta nu a beneficiat de modificări majore din punct de vedere al designului.

Lansarea noului Z este o parte importantă a planului companiei de redresare ”Nissan Next” până în martie 2024, pe fondul dificultăților în vânzări cauzate de modelele îmbătrânite și a arestării președintelui său, Carlos Ghosn, în 2018.

Surse alternative: CNN, CNBC, Nissan

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday