Știri verificate
Meta, Renault și alte 160 de companii consideră că UE suprareglementează domeniul AI, prin proiectul său de lege. Semnalează că “suveranitatea tehnologică și competitivitatea europeană” pot fi puse în pericol.
Parlamentul European pregătește o lege care va înjumătăți pensiile “de lux” pe care foștii parlamentari le primesc. Totodată, se va mări de la 65 la 67 de ani și vârsta de la care se acordă.
-
Parlamentul European a votat legea ce interzice importuri de produse (cafea, soia, ulei de palmier) ce au fost cultivate pe terenuri defrișate după 2020.
SUA. Doi parlamentari din statul Massachusetts au redactat un proiect de lege care prevede reducerea sentinței persoanelor condamnate la închisoare în schimbul donării de măduvă osoasă sau organe.
Președintele Iohannis a promulgat legea ce permite eliberarea online a cazierului judiciar. Va dura însă șase luni până la implementarea sistemului.
Parlamentul a adoptat legea prin care cetățenilor li se permite accesul în bazele sportive ale instituțiilor de învățământ, gratuit sau cu plată, în afara orarului școlar. Legea merge la promulgare.
-
Parlamentul a adoptat legea prin care Poliția Locală primește puteri sporite, astfel încât să-i poată amenda pe șoferii care parchează neregulamentar, chiar dacă aceștia nu se află la mașină sau nu sunt prinși în flagrant.
SUA. Congresul a adoptat o lege pentru finanțarea industriei autohtone a semiconductorilor. Legislația, așteptată să fie implementată încă de anul trecut, este menită să ofere producătorilor resursele necesare pentru a concura cu Beijingul.
Austria. Parlamentarii au votat cu o largă majoritate legea vaccinării obligatorii pentru adulți, care va intra în vigoare la 1 februarie. Deși mai trebuie aprobată și de Consiliul Federal, legislația are de acum mari șanse de a deveni prima de acest fel din Europa.
Președintele Iohannis cere Parlamentului să reexamineze legea care permite uciderea urșilor agresivi. Arată că, după excluderea sintagmei “în intravilanul localităților”, legea lasă loc de abuzuri, în intervențiile în extravilan.
Președintele Iohannis a promulgat legea prin care pot fi închise temporar firmele care în termen de 15 zile încalcă de două ori restricțiile anti-Covid.
Polonia. Curtea Constituțională anunță că legislația internă are prioritate față de legislației UE. Decizia este o sfidare adusă Curții Europene de Justiție, care a hotărât că tratatele europene au prioritate. Controversa amplifică tensiunile dintre Bruxelles și Varșovia și riscă să blocheze fondurile de redresare.
Certificatul verde Covid va fi obligatoriu pentru personalul medical, pe perioada stării de alertă. În spitalele publice, costul testării va fi suportat de către angajat, iar cei care refuză vaccinarea sau testarea vor avea contractul suspendat pentru 30 de zile.
Președintele Iohannis a promulgat “legea consumatorului vulnerabil”. Urmează să intre în vigoare la 1 noiembrie și prevede acordarea de ajutoare persoanelor care, din motive de sănătate, vârstă sau venituri mici, întâmpină probleme la plata facturilor pentru încălzirea locuințelor, în sezonul rece.
Parlamentul a decis că foștii președinți ai României care au colaborat cu Securitatea își pierd privilegiile, inclusiv indemnizația lunară și locuința de protocol. În noiembrie, se judecă recursul procesului în care Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității.
Rusia. Vladimir Putin a promulgat legea prin care va putea candida la președinție pentru încă două mandate și să rămână la putere până în 2036.
Ucraina. Parlamentul a adoptat o lege prin care interzice folosirea pe teritoriul țării a vaccinurilor anti-COVID dezvoltate de Rusia.
SUA. Cu trei săptămâni înainte de învestire, Joe Biden avertizează că până în martie situația epidemică va fi din ce în ce mai gravă și anunță că va folosi o lege din timpul războiului din Coreea pentru a crește producția și distribuția de vaccinuri: “Altfel va dura ani, nu luni, până populația va fi vaccinată.”
Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care statul decontează tratamentul pe viață al victimelor de la Colectiv. Astăzi se împlinesc cinci ani de la incendiul în care au murit 64 de persoane, iar alte aproape 200 au fost rănite.
Ministrul Sănătății vrea organizarea unui examen național pentru toți managerii de spitale și instituirea unei evaluări anuale a activității acestora. Susține că există presiuni pentru a modifica indicatorii de performanță pentru funcție.
