După mai bine de un an de eforturi, Senatul american a adoptat joi proiectul de lege adresat industriei semiconductorilor. Potrivit Reuters, industria beneficiază astfel de subvenții guvernamentale de aproximativ 52 de miliarde de dolari pentru a spori producția de semiconductori, piese folosite în diferite domenii, de la industria automobilelor și până la cea a armelor de înaltă tehnologie sau dezvoltarea de dispozitive electronice și jocuri video.

Totodată, proiectul de lege implică și un credit fiscal pentru investiții, dedicat fabricilor de cipuri, cu o valoare estimată la 24 de miliarde de dolari, alături de o finanțare de 200 de miliarde de dolari, pe parcursul a următorilor 10 ani, pentru a stimula cercetarea științifică în domeniu.

În ansamblu, noua legislație aprobată de Congresul american își propune să ofere producătorilor și industriei resursele necesare pentru a putea concura cu UE, dar, în special, cu China. Proiectul de lege a fost adoptat la doar câteva ore de la discuția telefonică a președintelui Biden cu omologul său chinez, Xi Jinping.

Conform Reuters, mulți parlamentari americani au declarat că în mod normal nu ar fi susținut acordarea de subvenții pentru întreprinderile private, dar au remarcat că Beijingul și Uniunea Europeană au acordat deja finanțări în valoare de miliarde de euro companiilor din industria cipurilor.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday