Prin legea adoptată astăzi, companiile care vând în Uniunea Europeană cafea, cacao, carne de vită, ulei de palmier, soia, cauciuc, cărbune, piele, lemn și mobilier vor trebui să demonstreze printr-o “declarație de diligență” și prin informații ce pot fi verificate că nu s-au folosit în procesul de producție de terenuri defrișate după 31 decembrie 2020. De asemenea, importatorii trebuie să se asigure că în procesul de producție al produselor respective au fost respectate drepturile omului și ale popoarelor indigene. 

Conform Parlamentului European, între 1990 și 2020, au fost defrișate suprafețe care depășesc ca mărime suprafața Uniunii Europene. De altfel, defrișările sunt responsabile pentru 10% din emisiile de gaze cu efect de seră care se produc la nivel global și care determină apariția schimbărilor climatice, iar UE este responsabilă de 10% din consumul produselor provenite de pe astfel de terenuri.

Legea, deși nu vizează în mod explicit nicio țară, s-a confruntat cu opoziția celor care produc bunurile supuse noii reglementări. Malaezia și Indonezia, de pildă, care sunt cei mai mari exportatori de ulei de palmier, au acuzat UE că blochează accesul pe piață pentru acest produs.

Înainte de a intra în vigoare, legea are nevoie de aprobarea statelor membre, iar apoi, marile companii exportatoare ale acestor produse vor avea la dispoziție 18 luni pentru a se conforma noii legislații. Reuters scrie că acele companii care nu vor respecta legislația riscă amenzi de până la 4% din cifra de afaceri. 

Surse: Parlamentul European, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday