Știri verificate
Raport. Ponderea energiei electrice produse din combustibili fosili, în UE, a scăzut cu aproape o cincime anul trecut, față de 2022. Pentru prima dată, vântul a generat mai multă energie decât gazele naturale.
Analiză. Băncile nu au impus dobânzi suplimentare la împrumuturi companiilor de petrol și gaze, în raport cu firmele mai puțin poluante, în ciuda eforturilor ONU de a limita creditările în sectorul combustibililor fosili, la nivel mondial.
-
Comisarii europeni consideră că UE poate evita recesiunea economică în acest an. Blocul comunitar și-a redus dependența energetică, gazele și electricitatea s-au ieftinit și inflația dă semne că și-a atins vârful.
Studiu. Oceanele lumii au înregistrat în 2022 cele mai ridicate temperaturi din istorie. Printre principalele cauze, gazele cu efect de seră rezultate în urma activității umane.
Statele europene își fac planuri de urgență pentru situația unor pene de curent. Autoritățile franceze avertizează că, într-o astfel de situație, unele rețele mobile și-ar putea întrerupe funcționarea, lifturile din anumite clădiri ar fi deconectate, iar școlile vor fi închise.
Analiză CNN. Deși statele lumii au ajuns la un acord pentru un fond de compensare a celor afectați de încălzirea globală, Summitul COP27 din Egipt nu a reușit mai mult decât cel de la Glasgow de anul trecut – eliminarea combustibililor fosili a fost blocată de China și de țările producătoare de petrol.
-
Analiză. Zeci de nave cu gaz natural lichefiat stau la coadă în largul coastelor europene, mai ales în Mediterana, fără a putea descărca. Blocajele, agravate de scăderea cererii industriale, dar și de vremea mai caldă din noiembrie.
Praga. Noi neînțelegeri între liderii europeni pe tema crizei energetice, în special privind plafonarea prețurilor gazelor și pachetele naționale de asistență. Polonia acuză Germania de “egoism”, pentru planul de subvenționare a energiei.
Agenția Internațională de Energie: UE trebuie să reducă consumul de gaze naturale cu 13%, pentru a fi pregătită de scenariul în care Rusia sistează livrările. Este nevoie de acțiuni coordonate pentru a preveni o criză energetică majoră.
Gazprom a întrerupt din nou fluxul de gaze naturale rusești către Germania prin gazoductul Nord Stream 1, iar mâine va opri livrările către Franța (Engie). Guvernul german a aflat din presă.
Germania. Banca Centrală avertizează că riscul de recesiune este din ce în ce mai mare pentru economia germană și că inflația ar putea depăși 10% la toamnă, în cazul unei întreruperi de aprovizionare cu gaze naturale rusești.
Analiză CNN. Iarna va pune la încercare sprijinul întregii UE pentru Ucraina, pe măsură ce nivelul de trai al populației va fi și mai puternic afectat, iar costurile pentru încălzire ar putea crește semnificativ.
Comisia Europeană propune un plan de urgență astfel încât statele membre ale UE să reducă consumul de gaze naturale cu 15%, până în martie 2023, “pentru a trece în siguranță de iarnă” dacă Rusia oprește complet exporturile.
Reuters: Gazprom (Rusia) a declarat situație de forță majoră în relația cu un client major european, fără a-l numi, pentru a justifica o eventuală oprire a livrărilor. Nu este exclus să fie vizat chiar gazoductul Nord Stream 1.
Gazprom oprește fluxul de gaze rusești către Europa prin conducta Nord Stream 1, pentru lucrări de întreținere programate să dureze 10 zile. Există însă temeri că termenul va fi prelungit din cauza războiului.
Germania activează “planul de alertă” pentru gaze naturale, prin care facturile la utilități ar putea fi majorate cu scopul de a reduce cererea. Etapă premergătoare raționalizării consumului.
Fluxul de gaze din Rusia spre Europa a scăzut astăzi cu aproape 10%, după ce Ucraina a oprit tranzitul printr-un nod asupra căruia pierduse controlul, din cauza operațiunilor militare.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită introducerea unui ”embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”. Cere, de asemenea, excluderea Rusiei din grupul G20.
Germania. Guvernul preia temporar controlul asupra filialei Gazprom, pentru protejarea securității aprovizionării cu gaze. Compania rusă și-a suspendat săptămâna trecută toate operațiunile din țară.
Vladimir Putin anunță că de mâine clienții străini trebuie să își deschidă conturi în ruble la bănci rusești pentru a mai putea plăti pentru gazele din Rusia. În caz contrar, amenință cu rezilierea contractelor.
