CNN observă faptul că statele care au participat la summitul COP27 nu au impus măsuri care să elimine combustibilii fosili în totalitate. Deși înființarea unui fond de “pierderi și daune”, menit să ajute locuitorii țărilor vulnerabile să facă față dezastrelor climatice este considerat un pas istoric, declarația privind reducerea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră la jumătate până în 2030 nu este un progres față de summitul de la Glasgow de acum un an.

Cele 200 de state participante nu au reușit să ajungă la un acord pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, negocierile fiind obstrucționate de un număr de națiuni producătoare de petrol. “Este mai mult decât frustrant să vezi că măsurile, și așa întârziate, privind atenuarea și eliminarea combustibililor fosili sunt blocate de o serie de mari producători de petrol”, a spus ministrul german de externe Annalena Baerbock. Unele naţiuni, printre care China, Australia și Arabia Saudită, au refuzat o propunere-cheie de eliminare treptată a tuturor combustibililor fosili, nu doar a cărbunelui.

În timp ce politicienii au afirmat din nou obiectivul ca încălzirea globală să nu depășească pragul de creștere de +1,5 grade Celsius față de epoca industrială, experții în climă și-au exprimat consternarea față de lipsa oricărei mențiuni a necesității eliminării treptate a tuturor combustibililor fosili, inclusiv petrolul și gazele naturale. În documentul final, este solicitată reducerea treptată a energiei pe bază de cărbune și “eliminarea treptată a granturilor ineficiente pentru combustibilii fosili”, însă nu şi eliminarea progresivă a tuturor combustibililor fosili, care să includă petrolul și gazele.

Directorul general al Fundației Europene pentru Climă a declarat: “Președinția egipteană a impus prevederi care protejează în mod clar statele producătoare de petrol și gaze și industriile de combustibili fosili.” Şeful Uniunii Europene pentru climă, Frans Timmermans, a descris Uniunea Europeană ca “dezamăgită” de rezultatul final al summitului: “Nu reprezintă un pas înainte suficient de mare pentru oameni și planetă… ar fi trebuit să facem mult mai mult”. 

Sursa: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday