Reuters scrie că majoritatea statelor europene au cerut Bruxelles-ului să propună un plan detaliat cu privire la plafonarea prețurilor gazelor naturale, dar nu există consens în acest sens la nivelul UE. Diferențele dintre statele membre au apărut când unele guverne și-au manifestat dorința pentru un plafon extins pentru toate tranzacțiile cu gaze, inclusiv pentru importuri, în timp ce altele preferă un plafon limitat, doar în sectorul energiei electrice. 

Plafonul se numără printre o serie de propuneri și inițiative ale statelor europene pentru a face față scăderii livrărilor de gaze rusești, care asigurau cândva 40% din nevoile Europei, dar și pentru a combate creșterea prețurilor. Germania, Danemarca și Olanda au precizat că se opun unui plafon, îngrijorate că ar o astfel de măsură ar îngreuna achiziționarea gazului de care au nevoie și că va diminua orice stimulent pentru reducerea consumului. 

Premierul ceh Petr Fiala a făcut referire în mod special la plafonarea prețului gazelor utilizate pentru producerea de energie electrică, în timp ce premierul Krisjanis Karins a declarat că măsura ar fi “grandioasă”, dacă UE va reuși să asigure în continuare și aprovizionarea de la producători. 

Totodată, premierul polonez Mateusz Morawiecki a criticat Germania pentru “cheltuielile generoase” în valoare de 200 de miliarde de euro, pentru protejarea consumatorilor și întreprinderilor germane de creșterea costurilor la energie. Premierul Poloniei, nemulțumit și că Berlinul se opune plafonărilor de prețuri, acuză astfel Germania de egoism. Invocă o diferență fiscală care separă țările bogate, care pot aloca sume mari pentru subvenții interne, de țările care nu își permit să cheltuiască astfel de sume.

Reamintim, Politico a explicat într-o amplă analiză că “Germania a enervat pe toată lumea” din UE, cu planul său uriaș de subvenționare a energiei, afirmând că “este responsabilă de vulnerabilitatea Europei față de Gazprom, dar își folosește acum resursele financiare într-un mod care va dezavantaja firmele din celelalte țări față de cele germane”. În paralel, Italia, Polonia, Belgia și Grecia au vehiculat o propunere proprie pentru un plafon mai extins, pentru toate importurile de gaze naturale importate de UE și pentru toate tranzacțiile cu gaze, în general.

Neînțelegerile au avut loc în cadrul unui summit al liderilor europeni, care s-au întâlnit joi și vineri la Praga. Președintele Consiliului European, Charles Michel, care a organizat întâlnirea șefilor de stat, a precizat că nu se așteaptă ca o decizie să fie luată astăzi, dar speră că discuția va pune bazele semnării unui acord la următoarea întâlnire, în perioada 20-21 octombrie.

Surse alternative: Reuters, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday