Ne aflăm acum într-o situație de criză în domeniul gazelor, care au devenit o resursă limitată”, a declarat Ministrul german al Finanțelor, Robert Habeck. Concret, explică Reuters, “planul de alertă” permite companiilor de utilități să transfere “povara” prețurilor ridicate către industrie și populație, crescând facturile și contribuind la reducerea cererii. 

Reuters notează că etapa a doua, “de alertă”, este activată când există un risc ridicat ca aprovizionarea cu gaze să fie întreruptă pe termen lung. Germania se află de la sfârșitul lunii martie în prima fază a planului său de urgență, în care monitorizează strict fluxurile zilnice de gaze și pune accent pe refacerea stocurilor. Următoarea etapă a planului, a treia, permite raționalizarea consumului.

Măsura reprezintă cea mai recentă escaladare a conflictului dintre Europa și Rusia, de la începutul războiului din Ucraina. Conflictul armat dintre cele două țări vecine a scos la iveală dependența Uniunii Europene de gazele rusești și “a dat startul” unei curse pentru căutarea de surse alternative de aprovizionare cu energie.

Gazprom a redus săptămâna trecută încă o dată livrările de gaze spre Germania, invocând motive tehnice, iar în paralel Moscova a transmis că reducerea “nu este premeditată”. Conducta Nord Stream 1 funcționează la doar o treime din capacitate. În acest context, la finalul săptămânii trecute, guvernul de la Berlin a decis repornirea mai multor termocentrale pe cărbune, în urma reducerii substanțiale a livrărilor de gaze rusești. Executivul actual își propusese eliminarea completă a cărbunelui până în 2030.

Sursa: Reuters

Sursa Foto: Yashabaker / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday