Știri verificate
Statistica oficială susține că inflația anuală a coborât la 8%, luna trecută, în ciuda scumpirii legumelor. Consemnează o reducere marginală a prețurilor pentru celelalte alimente, precum și a facturilor la energie. Biletele de avion s-au ieftinit cu 20%, dar majorările anterioare din acest an au fost mult mai mari.

Italia. Un leu scăpat de la circ, sâmbătă, în apropiere de Roma, a fost capturat după câteva ore. Poliția crede că animalul a fost eliberat cu intenție, deoarece lacătul de la cușca sa era spart.

-
Prețul petrolului scade din nou, luni dimineață, după ce săptămâna trecută a intrat episodic sub 80 de dolari pe baril. OPEC ar putea decide, la finalul lunii, noi tăieri de producție, pentru a preveni ieftinirea țițeiului.

Spania. Sute de mii de persoane au ieșit în stradă în marile orașe. Demonstrează împotriva planului premierului Sanchez de a-i amnistia pe separatiștii catalani, în schimbul sprijinului în parlament.

Accident grav între Galați și Tecuci (DN25), în zona localității Independența. UPDATE. Trei persoane au murit, iar alte opt au diferite traumatisme și sunt evaluate medical, după ce un microbuz de persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, luni dimineața.
Israel. Prim-ministrul Netanyahu spune că autoritățile din Gaza au respins o ofertă de combustibil pentru funcționarea celui mai mare spital din nordul regiunii. IDF a deschis o rută de evacuare din unitatea medicală, iar SUA cer ca luptele să nu se dea în spitale.

-
București. Vântul puternic a doborât 19 copaci și a desprins elemente de construcție de pe opt clădiri, începând de noaptea trecută. Opt mașini au fost avariate.
Primul elicopter multirol Black Hawk comandat de MAI a ajuns în țară. Alte șase vor fi livrate până la finalul anului. Vor fi folosite pentru misiuni de salvare pe mare, de transport victime și de stingere a incendiilor de pădure.

Brazilia. În ultimele 12 luni au fost defrișate mai puțin de un milion de hectare din Pădurea Amazoniană, cea mai mică suprafață din ultimii cinci ani.

Bihor. Ceață densă pe drumul dintre Oradea și Zalău (DN 1H). La Șinteu, vizibilitatea este de aproximativ 10 metri. Pe drumul dintre Beiuș și Turda, la Vârtop (DN 75), vizibilitatea scade sub 50 metri.
Al doilea grup de 41 de cetățeni români și membri de familie, evacuați din Gaza, a ajuns la București, noaptea trecută.

O aeronavă militară americană s-a prăbușit în timpul unui antrenament, în estul Mării Mediterane. SUA nu dau detalii despre victime, dar precizează că accidentul nu are legătură cu războiul din Israel.

Investigație Washington Post. Un ofițer ucrainean a coordonat atacul asupra gazoductelor Nord Stream, din 2022. Acțiunea a fost planificată și desfășurată fără știrea lui Zelenski, dar cu cea a generalului Zalujni, comandantul Armatei Ucrainene.

Orientul Mijlociu. Liderul Hezbollah a amenințat că atacurile împotriva Israelului vor continua și vor fi folosite mai multe tipuri de arme. Din Arabia Saudită, reprezentanții țărilor arabe și islamice au cerut încetarea operațiunilor militare în Fâșia Gaza.

Cairo. Avionul care trebuia să-i aducă astăzi în țară pe cei 41 de români nu a mai putut decola, din cauza unei probleme tehnice. MApN a trimis o altă aeronavă pentru a-i prelua.

Producătorul farma Novo Nordisk anunță că un studiu realizat pe medicamentul său pentru slăbit, Wegovy, a descoperit că acesta reduce cu 20% și riscul de accidente cardiovasculare.

Londra. În jur de 300 de mii de oameni participă la marșul pro-palestinian, cel mai mare de la începutul războiului din Israel. Poliția a arestat 80 de contramanifestanți violenți, inclusiv activiști de extremă dreapta, care au aruncat cu sticle și pietre.

Fostul secretar general al NATO a propus aderarea Ucrainei la Alianță fără regiunile ocupate de ruși. Susține că în acest fel, Rusia ar fi descurajată să atace partea protejată, iar ucrainenii s-ar putea concentra pe eliberarea restului de teritoriu.

Armata SUA a efectuat primul zbor de test cu noul bombardier “invizibil” B-21 Raider, considerat prima aeronavă din generația a VI-a. Are costuri estimate la 750 de milioane de dolari și este capabil să transporte încărcătură nucleară chiar și fără echipaj la bord.

Marea Britanie. Cresc presiunile asupra premierului pentru demiterea ministrului de Interne, acuzat că a intervenit în activitatea Poliției. Ministrul a criticat instituția într-un articol de presă, pentru autorizarea manifestațiilor pro-palestiniene.

