Agenția braziliană de Cercetare Spațială a anunțat că, în perioada august 2022 – iulie 2023, a fost defrișată o suprafață de 9.001 kilometri pătrați din jungla amazoniană. Este cea mai mică zonă tăiată din 2018 și reprezintă o scădere cu 22% față de 2022, potrivit sursei.
Marcio Astrini, șeful grupului de advocacy “Observatorul Climatic” a apreciat că evoluția este una impresionantă și securizează revenirea Braziliei la agenda climatică. Presa internațională amintește că actualul președinte, Luiz Inacio Lula da Silva, a promis că va scădea nivelul defrișărilor sub acela din timpul președinției lui Jair Bolsonaro, dar și să sisteze complet tăierile până în 2030.
Cu toate acestea, guvernul brazilian a declarat că va fi o luptă dificilă pentru atingerea obiectivului, din cauza “amestecului traficanților de droguri și de arme și activitățile ilegale de minerit și pescuit”, care duc la distrugerea pădurii.
Sursă: DW
Foto: Empire331 | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.