Știri verificate
România donează Coreei de Sud 450 de mii de doze de vaccin anti-Covid produse de Moderna, pentru a ajuta țara în vederea gestionării pandemiei.

Franța. Peste 5,7 milioane de teste Covid efectuate în ultima săptămână, un record. Cererea în creștere, odată cu introducerea permisului de sănătate și în contextul în care autoritățile au decis ca testele să nu mai fie gratuite, din octombrie.

-
Google vrea să-și îmbunătățească motorul de căutare, cu ajutorul unei noi tehnologii de inteligență artificială. Va folosi imagini, fișiere video și audio sau traduceri pentru a pune cuvintele în context și a oferi rezultate utile pentru interogările mai complexe ale utilizatorilor.
Coronavirus România. În ultimele 24 de ore au fost identificate 595 de cazuri noi, din 32.708 teste (1,81%). În acest interval, au fost înregistrate 14 decese. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 153.

SUA. Șeful Statului Major spune că nimic nu indica faptul că armata și guvernul afgan se vor prăbuși în 11 zile. Declarația, la câteva zile după ce în presă au apărut informații potrivit cărora agențiile americane au avertizat că o prăbușire rapidă este foarte posibilă.

Afganistan. 15 dintre cei 16 cetățeni români care au solicitat MAE evacuarea de urgență nu reușesc să ajungă la aeroport. Un singur român, evacuat până acum cu avionul militar trimis de România.

-
China. Președintele Xi Jinping vrea să demareze un program de “ajustare a veniturilor excesive și de redistribuire a bogăției în societate”. Cel mai probabil, una dintre măsuri va fi supraimpozitarea marilor companii și a cetățenilor cu venituri peste medie.

Potrivit ultimelor studii, citate oficial de administrația SUA, imunitatea celor vaccinați a scăzut pe măsură ce s-a răspândit varianta Delta. Un alt studiu, realizat de britanici, sugerează că, în cazul acestei tulpini, și cei vaccinați au încărcătură virală mare și pot transmite virusul. 15% dintre cei care au dezvoltat o formă a bolii ce a necesitat spitalizare erau vaccinați.

București. Magistrala de metrou Pipera-Berceni va fi extinsă cu încă o stație și 1,6 km de cale de rulare. Stația Tudor Arghezi va fi gata anul viitor. Metrorex vrea extinderea magistralei până în comuna Berceni.

Cod Portocaliu de inundații în această noapte, în Dâmbovița, Ialomița și Prahova, pe râurile din bazinele hidrografice Ialomița – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Târgoviște – amonte Acumularea Dridu, și Prahova – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Câmpina, amonte confluență cu râul Teleajen.
România a obținut anul acesta o recoltă de grâu de peste 11,3 milioane de tone, aproape dublă față de anul trecut și cea mai mare de la aderarea la Uniunea Europeană.

Dan Vîlceanu este noul ministru de Finanțe. A depus jurământul la Palatul Cotroceni, într-o scurtă ceremonie de învestitură, în aceeași zi în care a fost validat de Biroul Politic al PNL pentru această funcție.

Iași. Grav accident rutier pe DE 583, între Strunga și Târgu Frumos, între un microbuz și un autoturism. Două persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite.
Firma de curierat DPD România a fost ținta unui atac de phishing. Mai mulți clienți au primit un mesaj prin e-mail expediat de la o adresa fără legătură cu compania, prin care erau îndemnați să își modifice datele livrării accesând un link-capcană.

Eurostat: România a avut în prima jumătate a anului a doua cea mai mare creștere (+10,2%) a lucrărilor de construcții din UE, după Ungaria. La nivelul Uniunii, față de aceeași perioadă din 2020, avansul este de +3,5%.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore au fost identificate 541 de cazuri noi, din 35.044 de teste (1,54%). În acest interval, au fost înregistrate șase decese. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 146.

T-Mobile anunță că datele personale ale aproximativ 7,8 milioane de clienți au fost furate, în urma atacului cibernetic asupra serverelor companiei.

Nissan a prezentat noul model Z, aflat la a șaptea generație, ca parte a planului de redresare a companiei care s-a confruntat recent cu scăderea vânzărilor.

Ialomița. Circulație blocată pe DN 2, București – Urziceni, la Lilieci, din cauza unui accident în care au fost implicate un autoturism și un TIR. O persoană a fost grav rănită.
Afganistan. Ample proteste în trei orașe din țară, în semn de nemulțumire față de instalarea talibanilor. La Jalalabad, aceștia au deschis focul asupra manifestanților care au înlocuit un steag taliban cu unul afgan. Analiștii nu exclud răspândirea protestelor în toată țara.

