”Conform datelor operative din data de 16 august 2021, producția totală de grâu recoltată este de 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare producție înregistrată de la data aderării României la Uniunea Europeană”, au transmis reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Spre comparație, anul trecut recolta a fost de 6,4 milioane de tone, din cauza secetei.
Cei mai buni ani din 2007 și până în prezent, potrivit datelor transmise de MADR, sunt 2017 (cu 10,03 milioane de tone de grâu), 2018 (10,14 milioane de tone) și 2019 (10,29 milioane de tone).
Producții medie la nivel național a fost de 5.346 kg/ha, iar producții peste această medie s-au realizat în vestul țării în județele Satu Mare, Timiș, Bihor, Arad, dar si în județele Olt, Caraș Severin, Ialomița. Brăila și Botoșani.
”Rating-ul „excepțional” pentru recolta agricolă din anul 2021 acordat României de către GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative) este confirmat de rezultatele obtinuțe de către fermierii români. Până la această dată, culturile vedetă ale anului 2021 care plasează fermierii din România pe poziția de leader sunt: grâul, orzul și rapița”, mai precizează MADR.
Ministerul mai informează că și la celelalte cereale: secară, triticale, orzoaică, ovăz, mei, hrișcă, etc., s-au obținut producții bune, astfel că producția totală de cereale până la această dată depășește 15 milioane tone. Spre exemplu, la rapiță s-a înregistrat cea mai mare producție medie la hectar (3.022 kg/ha) din 2007 și până în prezent, datorită soiurilor folosite, aplicării tehnologiei adecvate cât și a condițiilor agro-meteorologice favorabile.
Sursă foto: Tomas1111 | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.