În urma unei investigații în curs, T-Mobile a confirmat că datele personale ale a aproximativ 7,8 milioane clienți actuali au fost compromise, după atacul cibernetic asupra serverelor companiei.

De asemenea, compania a precizat că datele altor 850 de mii de clienți care folosesc cartele ”prepaid” și ale peste 40 de milioane de foști utilizatori au fost furate. 

Informațiile furate de hackeri includ numere de telefon, nume, adrese fizice, numere de securitate socială și informații despre permisele de conducere. Cu toate acestea, compania precizează că nu există indicii conform cărora informațiile financiare ale utilizatorilor au fost compromise. 

T-Mobile a confirmat, luni, atacul cibernetic asupra serverelor sale, menționând la acea dată că nu poate spune dacă datele compromise includ și informațiile personale ale clienților. 

Am stabilit că a avut loc o accesare neautorizată a unor date din sistemul T-Mobile, dar nu putem spune încă dacă aceste date conțin informațiile personale ale unor clienți. Investigația este în desfășurare și va necesita ceva timp. Până la sfârșitul acestei evaluări nu putem confirma numărul raportat de date afectate sau veridicitatea informațiilor oferite de alții”, au declarat reprezentanții T-Mobile într-un comunicat.

Sursa: Reuters

Foto: Anishbalakrishnan | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday