Știri verificate
Germania. Atac armat la Dresda. UPDATE: Poliția anunță că luarea de ostatici s-a încheiat, iar suspectul a murit.
Arad. Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat într-un șanț, în zona localității Buteni. Update: Opt persoane au fost rănite. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.

-
Război în Ucraina. Oraşul-port Odesa a rămas fără electricitate, după ce rușii au atacat astăzi cu drone kamikaze infrastructura.

Cupa Mondială. Maroc elimină Portugalia (1-0) și devine prima echipă africană din istorie care se califică în semifinalele unui astfel de turneu.

Presa austriacă: Se profilează o criză în coaliția guvernamentală de la Viena, după decizia cancelarului Nehammer de a respinge prin veto intrarea României şi Bulgariei în Schengen. Acesta a revenit sâmbătă cu noi declarații, arătând mai clar că s-a folosit de moment “pentru a relansa în UE dezbaterea asupra migrației”.

Analiză The Guardian. Criza locurilor de cazare pentru studenții din Franța îi determină pe aceștia să se mute în zonele rurale. După pandemie, tot mai mulți se orientează spre locuințe din cadrul fermelor.

-
Mehedinți. Traficul este blocat pe DN67D Baia de Aramă – Băile Herculane, în apropierea comunei Obârșia Cloșani, din cauza stâncilor căzute pe carosabil.
Marea Neagră. În această dimineață, Forțele Navale Române au distrus o mină aflată în derivă, la doar 2,5 mile marine de Portul Constanța.

Brad Pitt vinde casa de producţie Plan B, evaluată la 300 de milioane de dolari, companiei franceze Mediawan. Afacerea este considerată una foarte profitabilă pentru actorul american și partenerii săi – în ciuda numeroaselor producții, Plan B genera venituri relativ mici.

Americanii cred că Rusia şi Iran dezvoltă un “parteneriat de apărare complet” și reciproc. Iranul furnizează armament ruşilor, dar este posibil ca relația să devină “o ameninţare şi pentru vecinii Iranului”, prin transferul unor tehnologii avansate dinspre Rusia.

Uniunea Europeană reglementează calitatea, producția responsabilă și reciclarea tuturor tipurilor de baterii, inclusiv a celor pentru telefoane mobile sau autoturisme. Până în 2030, producătorii trebuie să recupereze 73% din bateriile portabile și 61% din cele auto.

Cupa Mondială. Argentina a eliminat Olanda după loviturile de departajare și va juca în semifinale cu Croația. După 120 de minute, scorul a fost 2-2.

Belgia. Unul din cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European a fost audiat în cazul de corupție în care mai mulți europarlamentari și un stat din Golful Persic sunt implicați.

Cupa Mondială. Brazilia a fost eliminată de Croația, după loviturile de departajare. UPDATE: Selecționerul brazilian a demisionat.

Croația cumpără sistemul francez de apărare antiaeriană Mistral, pentru 72 de milioane de euro. Statul își întărește securitatea după ce, în martie, o dronă sovietică s-a prăbușit în Zagreb. Dispozitivul a traversat atunci și România.

Raport ANCOM. Un sfert dintre conexiunile de internet fix din țară sunt de mare viteză (cel puțin 1 Gbps). Numărul acestora a crescut cu 12% în prima jumătate a anului.

Giurgiu. Patru copii și patru adulți răniți, în urma unui accident între două mașini pe DN6, la Copaciu. A fost activat planul roșu de intervenție. Circulația este restricționată.
Belgia. Patru persoane au fost arestate, inclusiv un fost eurodeputat, în cadrul unei investigații de corupție în Parlamentul European, implicând o țară din Golful Persic.

Raport OMS: Anumite bacterii care provoacă infecții puternice au devenit mai rezistente la antibiotice în primul an al pandemiei, din cauza folosirii acestor medicamente în exces sau greșit.
The Washington Post: O parte dintre marile companii petroliere din lume se declară susținătoare ale tranziției la energia verde și pentru politicile “zero emisii de carbon”, dar în secret sunt sceptice cu privire la aceste demersuri.

