Știri verificate
“Avatar: The Way of Water” a generat 435 de milioane de dolari în toată lumea în primul weekend de la lansare, sub așteptări. În România, a debutat pe primul loc în box-office și a avut încasări de șase milioane de lei.

București. Primăria a desemnat firma turcă KARSAN drept câștigătoarea licitației pentru livrarea a 100 de autobuze electrice. Valoarea contractului este de 293 de milioane de euro.

-
Mai mult de jumătate (57,5%) dintre cei care au participat la sondajul lui Elon Musk au votat ca acesta să-și dea demisia din funcția de director executiv al Twitter. Anterior, Musk a anunțat că va respecta votul majorității.

Delegațiile din cadrul conferinței ONU au ajuns la un acord privind protejarea a 30% din terenurile și apele considerate importante pentru biodiversitate până în 2030, mai mult decât dublu față de țintele de până acum.

Consiliul Concurenței a amendat cu 4,8 milioane de lei opt companii din domeniul echipamentelor de protecție, care s-au înțeles să-și împartă piața și să-și coordoneze prețurile în cadrul licitațiilor private.
Franța. Peste 200 de persoane arestate în toată țara, în urma violențelor de noaptea trecută declanșate de înfrângerea echipei naționale în fața Argentinei.

-
Sustenabilitatea ar trebui să răspundă nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea altor generații de a-și satisface propriile nevoi. MOON Channel lansează provocarea pentru un viitor verde, prin alegeri responsabile. (P)

Pensia medie a crescut cu 180 de lei în ultimul an, până la 1856 de lei. În trimestrul III din 2022, numărul pensionarilor a fost mai mic cu 77 de mii față de aceeași perioadă a anului trecut.

Război în Ucraina. Rusia a atacat capitala Kiev cu zeci de drone iraniene azi-noapte, însă antiaeriana ucraineană a doborât cea mai mare parte din acestea. Două persoane rănite și mai multe clădiri avariate.

Argentina. Sute de mii de oameni au sărbătorit pe străzile din Buenos Aires câștigarea Cupei Mondiale. The Guardian: După pandemie, crize economice și politice în serie și o inflație care a dublat prețurile, “psihicul național avea nevoie de această victorie“.

Analiză The Guardian. Scandalul din Parlamentul European atrage atenția asupra corupției din interiorul UE și al altor state, ceea ce slăbește încrederea cetățenilor în instituțiile democratice.

SUA. Cu o zi înaintea prezentării raportului parlamentar referitor la insurecția de la Capitoliu din ianuarie 2021, unul dintre membrii comisiei de anchetă susține că “s-au adunat suficiente dovezi pentru ca Donald Trump să fie pus sub acuzare penală“.

Cupa Mondială. Argentina a învins Franța, după executarea loviturilor de departajare, și a câștigat competiția. După 90 de minute, scorul a fost 2-2, iar după 120 de minute, 3-3. Mbappe a marcat trei goluri, iar Messi a înscris de două ori.

Rusia. Update: O persoană a fost ucisă și alte opt rănite în orașul Belgorod, în apropiere de granița cu Ucraina, în urma unor explozii. Guvernatorul regiunii dă vina pe Armata Ucraineană.
Reuters. Statele membre UE vor propune scăderea plafonului stabilit pentru prețul gazelor naturale de la 275 de euro la 188 de euro. Mai multe țări și BCE au solicitat înainte regândirea acestuia.

Acord între negociatorii UE pentru o reducere semnificativă a emisiilor industriale de carbon, până în 2030. O a doua piață de certificate va fi creată pentru stimularea reducerii emisiilor clădirilor și vehiculelor.
Caraș-Severin. Accident grav între Caransebeș și Lugoj, la Zăgujeni, în care au fost implicate trei autovehicule. Două femei din Bulgaria au murit.
Filmul Avatar 2 – The Way of Water este “o piatră de hotar” în materia efectelor speciale. Cum majoritatea scenelor sunt filmate efectiv în apă, James Cameron a construit un acvariu adânc de zece metri pentru ca actorii “să nu simuleze imponderabilitatea, atârnați în aer”.

Studiu. Una din zece specii de plante și animale de pe Pământ va dispărea până la sfârșitul secolului, în cazul în care traiectoria actuală a încălzirii globale se va menține. Rezultatul, obținut printr-o simulare a evoluției, arată că în cel mai rău scenariu mai mult de un sfert dintre specii ar ajunge la extincție.

Timiș. Accident pe A1, pe sensul spre Arad, între trei mașini. Se circulă dirijat, pe o singură bandă.
