Știri verificate
Ucraina și ONU anunță că acordul privind exportarea cerealelor ucrainene, prin porturile de la Marea Neagră, va fi prelungit cu patru luni.

Război în Ucraina. Explozii, azi-noapte, la baza rusească Geankoi, din Crimeea. Rușii atacă în această dimineață cu rachete Odesa. Tensiuni între Ucraina și NATO, pe tema provenienței rachetelor căzute în Polonia.

-
Autoritățile europene avertizează că aplicațiile pentru Cupa Mondială, puse la dispoziție de autoritățile din Qatar, colectează mai multe date despre utilizator decât ar trebui și reprezintă riscuri serioase de confidențialitate și securitate.

Alegeri intermediare în SUA. Republicanii au atins majoritatea în Camera Reprezentanților și vor conduce toate comisiile, inclusiv pe cele de anchetă. Președintele Biden i-a felicitat, dar analiștii cred că a doua jumătate a mandatului său va fi mai puțin coerentă din punct de vedere legislativ.
SUA. Democrații consideră că o cursă împotriva lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din 2024 reprezintă un avantaj și i-ar putea oferi lui Joe Biden încă un mandat la Casa Albă. Spun că fostul președinte american este acum “un politician vulnerabil și învins”.

Peninsula Arabică. Un petrolier deținut de un miliardar israelian a fost atacat de o dronă în largul coastei Oman. Update: SUA transmit că informațiile disponibile indică faptul că Iranul se află în spatele atacului.

-
Volodimir Zelenski neagă că racheta care a lovit în Polonia ar fi fost lansată de antiaeriana Ucrainei: “Nu am nicio îndoială că nu a fost racheta noastră. Vrem să participăm la anchetă.”

Parchetul Militar anunță că șapte militari de la Baza Mihail Kogălniceanu au fost reținuți, fiind bănuiți că au furat șapte tone de kerosen și motorină din rezervele unității, pe parcursul anului.

Convoiul de tancuri franceze Leclerc a ajuns în România. Va completa mijloacele tehnice ale Grupului de luptă al NATO, condus de Franța.

Ucraina solicită acces la locul în care s-a prăbușit racheta în Polonia. Cere “o examinare comună” a dovezilor ce au stat la baza concluziilor preliminare că a fost vorba de o rachetă de apărare antiaeriană lansată din Ucraina.

Jens Stoltenberg, despre rachetele care au lovit teritoriul Poloniei: ”Analiza preliminară indică faptul că este vorba despre o rachetă de apărare antiaeriană lansată de pe teritoriul ucrainean. Vina este a Rusiei, care este agresorul. Ucrainenii doar s-au apărat”.

Șeful serviciului britanic de contrainformații (MI5): În 2022, spionii iranieni au încercat “de cel puțin zece ori” să răpească și să ucidă britanici sau rezidenți din UK, deoarece erau considerați “amenințări” de către Teheran.

Președintele Poloniei etichetează incidentul de ieri seară (două rachete de fabricație rusească au lovit teritoriul țării) drept unul ”nefericit”, cauzat cel mai probabil de sistemul de apărare antiaeriană al Ucrainei. Exclude posibilitatea unui “atac intenționat”.

CNN: Evaluarea inițială a SUA este că racheta care a căzut în Polonia este de fabricație rusească dar a fost lansată din Ucraina. Deocamdată oficialii americani nici nu confirmă, nici nu infirmă aceste informații.

Comisia Europeană spune că România, Bulgaria și Croația întrunesc condițiile de aderare la Spațiul Schengen. Solicită Consiliului ”să ia fără întârziere deciziile necesare pentru a permite” aderarea celor trei țări.

EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 101,4 milioane de lei în primele nouă luni ale anului 2022. (P)

NASA a lansat cu succes racheta Artemis către Lună, în această dimineață, după trei luni de amânări. Nava spațială Orion a intrat pe orbita Pământului, pentru a ajunge la viteza necesară propulsării spre Lună.

Analiză. Un conflict direct NATO – Rusia izbucnit din cauza incidentului din Polonia este improbabil, dar nu imposibil. Alianța va fi precaută și va investiga atent dacă rachetele au fost lansate de ruși, în mod intenționat, spre Polonia.

Mehedinți. Trafic îngreunat pe drumul dintre Drobeta Turnu Severin și Craiova (DN6), la Balota, în urma unui accident frontal între două mașini. Sunt două persoane rănite.
Donald Trump anunță oficial că intră în cursa internă a Partidului Republican pentru obținerea nominalizării de candidat la alegerile prezindențiale din 2024. Între timp, republicanii s-au apropiat la doar un loc distanță de obținerea majorității în Camera Reprezentanților.

