Televiziunile americane proiectează că republicanii au atins numărul de 218 locuri în Camera Reprezentanților și vor avea majoritatea, dar cu o marjă restrânsă, de doar câteva voturi în fața democraților.

Într-o declarație de miercuri seara, președintele Biden a spus: “Îl felicit pe liderul McCarthy pentru câștigarea alegerilor în Camera Reprezentanților și sunt gata să lucrez cu republicanii în favoarea oamenilor”.

CBS arată că Biden se va confrunta cu un Congres divizat în a doua jumătate a mandatului său, cu un Senat în care democrații au o majoritate de un vot și o Cameră dominată la limită de opoziție. Acest lucru “va complica eforturile președintelui de a face progrese în domenii mai divizate ale agendei sale politice, cum ar fi consacrarea dreptului la avort în legea federală și legislația privind drepturile de vot. O Cameră controlată de Partidul Republican va lansa probabil investigații împotriva unor ținte precum Hunter Biden, fiul președintelui, Dr. Anthony Fauci și secretarul pentru Securitatea Internă Alejandro Mayorkas”.

Surse alternative: CBS, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday