Știri verificate
Analiză Politico. Protestele din 8 ianuarie din Brazilia au luat prin surprindere rețelele de socializare, iar mesajele ce incită la violență au fost cu greu blocate, chiar dacă existau de câteva luni semne că vor fi organizate asemenea manifestații.

O cometă care vizitează sistemul nostru solar o dată la 50 de mii de ani își va face apariția pe cerul nopții, începând de joi, 12 ianuarie. Spre finalul acestei luni, va putea fi vizibilă și cu ochiul liber și va deveni verde, după trecerea în jurul Soarelui.

-
Cod Portocaliu de precipitații abundente în Buzău, Prahova și Vrancea, până miercuri seara la ora 22. Cantitățile de apă vor ajunge la 60 l/mp. Cod Galben în județe din jumătatea sudică a țării.

SUA. Avocații lui Joe Biden au descoperit și au predat Arhivelor Naționale documente clasificate din perioada în care era vicepreședinte, într-un birou privat al acestuia. Procuratura va face totuși o anchetă.

Banca Centrală Europeană anticipează “o creștere puternică a salariilor” din Zona Euro, în următoarele trimestre. Mai arată că veniturile mai mari vor alimenta inflația și vor fi erodate de aceasta.
Tentativa Virgin Orbit de a lansa pentru prima dată o rachetă din Europa a eșuat. După plecarea de pe un avion decolat din UK, racheta a suferit o anomalie și nu a mai reușit să ajungă în spațiul extraterestru.

-
India a depășit Japonia și a devenit a treia cea mai mare piață auto din lume, cu 4,25 de milioane de mașini vândute în 2022. China și SUA rămân pe primele două locuri.

Raport ONU. Stratul de ozon al Pământului este pe cale să se refacă în următoarele patru decenii, dacă politicile actuale privind reducerea poluării rămân în vigoare, contribuind la evitarea încălzirii globale cu 0,5°C.

Fotbal. Galezul Gareth Bale, în vârstă de 33 de ani, își anunță retragerea. De-a lungul carierei, a câștigat Liga Campionilor de cinci ori.

Polițiștii anunță că fata de 14 ani din Sibiu răpită azi-noapte a fost găsită într-o comună din județul Brașov. Anterior, și cei patru suspecți au fost reținuți.

Studiu. Un grup de cercetători a realizat o serie de simulări ce arată că o potențială invazie a Chinei în Taiwan este puțin probabil să se finalizeze cu o victorie a Beijingului, însă ar provoca mii de victime în rândul ambelor tabere.

Analiză Reuters. Economia României recuperează discret decalajul față de țările vecine mai bogate, datorită fondurilor europene, stabilității valutare și investițiilor străine, pe măsură ce unii investitori și-au relocat afacerile din Rusia și Ucraina.

SUA. Joe Biden a declarat stare de urgență în California din cauza vremii extreme. 12 persoane au murit până acum, iar peste 120 de mii de locuințe au rămas fără curent electric.

China. Mai mulți angajați ai unei fabrici de teste Covid s-au încăierat cu poliția, în cadrul unui protest împotriva patronilor. Cererea de teste a scăzut, după abandonarea strategiei “zero-Covid”.

Meteorologii anunță ploi și intensificări ale vântului în toată țara, până miercuri seara. La munte, ninsori și viscol.

Egipt. O navă care transporta cereale din Ucraina spre China a eșuat pentru scurt timp pe Canalul Suez, una dintre cele mai aglomerate rute maritime. Circulația a fost reluată după câteva ore.

Medicul Virgil Musta, bănuit de Agenția de Integritate de conflict de interese. Firma în care fratele și soția sa sunt implicați ar fi încheiat în 2020 un contract pentru teste Covid cu spitalul din Timișoara unde Musta este șef de secție.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul în cazul șefului Autorității Electorale Permanente, bănuit că și-a angajat cumnata pe funcția de consilier.

În trei săptămâni de la lansare, filmul “Avatar 2” a generat încasări de peste 1,7 miliarde de dolari, la nivel mondial. Deși este deja al şaptelea film după încasări din toate timpurile, abia se apropie de “pragul de rentabilitate” stabilit de Disney.

Anglia. Guvernul confirmă că va interzice utilizarea tacâmurilor și a farfuriilor de plastic, dar nu este clar dacă acestea vor dispărea și din magazine.

