Știri verificate
Georgia. Bătaie în parlament, între politicienii de la guvernare și cei din opoziție. Încăierarea a pornit de la un proiect de lege al “agenților străini”, de inspirație rusească.

Hong Kong. Incendiu major la un zgârie-nori aflat în construcție, în centrul comercial al orașului. Deocamdată nu au fost raportate victime.

-
Război în Ucraina. Explozie neelucidată lângă Moscova, noaptea trecută. Autoritățile cred că o dronă ar fi fost detonată în aer, dar nu au găsit resturile acesteia. Incidentul de la Briansk rămâne învăluit în mister.
Alimentate de încălzirea globală, incendiile de vegetație din pădurile nordice și-au mărit aportul de poluare de la 10% la 23% din cantitatea de dioxid de carbon eliminată anual în atmosferă. Aceasta duce la o creștere și mai mare a temperaturilor, într-un cerc vicios care devine tot mai greu de oprit.

Studiu. China depășește Statele Unite la 37 din 44 de capitole referitoare la tehnologiile critice, cum ar fi rețele 5G, biotehnologie sau motoare hipersonice. O cincime dintre cei mai buni cercetători chinezi au fost școliți în străinătate.

Ministerul de Externe a fost informat că un român s-ar putea număra printre victimele accidentului feroviar din Grecia. Nu se regăsește pe lista persoanelor decedate sau spitalizate.

-
Moscova cere din nou Chișinăului “să renunțe la retorica antirusească” și susține că tensiunile din jurul Transnistriei sunt “inflamate în mod artificial”.

Grecia. Numărul persoanelor decedate, în urma ciocnirii celor două trenuri, a crescut la 57. Confruntări între manifestanți și forțele de ordine, în fața clădirii firmei responsabile de căile ferate.

Rusia. Incident în regiunea Briansk, la granița cu Ucraina. UPDATE: Moscova denunță atacul drept unul terorist și acuză Ucraina. Kievul respinge acuzațiile și susține că este vorba de o ”provocare deliberată”. Bilanțul oficial arată că două persoane au fost ucise.

Secretarul de Stat al SUA și Ministrul rus de Externe s-au întâlnit pentru scurt timp la New Delhi, în marja unei reuniuni G20. Este prima întâlnire dintre cei doi de la începutul războiului.

Germania. Un sfert dintre angajați lucrau de la distanță (remote) la sfârșitul lunii februarie. Cel mai mare procent (peste 73%), în sectorul IT.

Marea Britanie. O anchetă a scos la iveală faptul că MI5 a ratat ”oportunitatea de a preveni” atentatul de la concertul Arianei Grande, de la Manchester, din 2017. Serviciul de securitate a gestionat greșit două informații care i-ar fi permis să prevină atacul în care au murit 23 de oameni.

Danemarca. Statuia Mica Sirenă din Copenhaga a fost vandalizată, baza sa fiind pictată în culorile steagului Rusiei. Poliția a deschis o anchetă.

Război în Ucraina. Rusia a crescut exponențial numărul acțiunilor ofensive, pe Frontul de Est și în Donbas, de la câteva atacuri pe zi, luna trecută, la peste 170, în ultimele 24 de ore. Bakhmut rezistă. Noi bombardamente ucrainene cu drone asupra Crimeei.

Vâlcea. Alunecare de teren pe drumul dintre Vâlcea și Pitești (DN 7), în zona localității Milcoiu. Circulația pe prima bandă a sensului către Pitești a fost restricționată pe o porțiune de 50 de metri.

Argentina. Capitala Buenos Aires și alte mari regiuni ale țării au rămas fără curent, după un incendiu care a afectat rețeaua electrică națională. Alimentarea a fost reluată treptat.

Renault și Geely confirmă asocierea cu gigantul petrolier Aramco, într-o companie de tehnologie a motoarelor termice și hibrid. Renault nu clarifică dacă noua entitate va fi implicată în activitatea fabricii din Mioveni.

SUA și UE fac presiuni asupra Emiratelor Arabe să înceteze reexportul de produse din țările occidentale către Rusia. Componentele electronice ale unor electrocasnice obișnuite sunt refolosite de Armata Rusă în producția de armament.

SpaceX a lansat o navetă cu patru astronauți (doi americani, un arab și un rus) către Stația Spațială Internațională. Aceștia vor rămâne șase luni pe orbita Pământului, ridicând la 14 numărul total al oamenilor aflați în spațiu, săptămâna aceasta.

Acționarii și directorii Tesla au discutat necesitatea lansării unui model mult mai ieftin, pe măsură ce concurența pe segmentul mașinilor electrice crește. O astfel de mașină ar urma să intre pe piață în următorii doi ani și ar permite creșterea producției de aproape douăzeci de ori, până în 2030.

