Știri verificate
Toyota vrea să lanseze zece modele de mașini electrice până în 2026. Își propune să-și crească prezența pe această piață, în contextul în care până acum s-a concentrat pe producția mașinilor hibride.

Samsung reduce producția de cipuri, pe fondul rezultatelor financiare dezamăgitoare din primul trimestru. Profitul operațional s-a înjumătățit comparativ cu aceeași perioadă din 2022.

-
Marea Britanie. Autoritățile declară că au informații serioase privind planificarea unui atac terorist luni, în Irlanda de Nord. Marți sosește Joe Biden, pentru aniversarea a 25 de ani de pace irlandeză.

Studiu. Populația de delfini și marsuini (balene mici cu dinți) din Marea Neagră a scăzut, probabil, cu o cincime din cauza războiului din Ucraina. Speciile mor în urma exploziilor, dar și din cauza foametei sau hipotermiei.

Tesla taie din nou prețurile de vânzare din SUA ale modelelor sale, cu sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de dolari, pe fondul ratării țintei de vânzări pentru primul trimestru. Modelele cele mai scumpe, S și X, au și cele mai mari reduceri.

Constanța. Pompierii confirmă că a avut loc o explozie, de mică amploare, în sala motoarelor unei nave andocate în șantierul naval din Midia. UPDATE. Doar una dintre cele trei persoane rănite a fost transportată la spital.

-
Război în Ucraina. Documente secrete ale SUA și NATO privind pregătirile de contraofensivă ale Armatei Ucrainene au fost postate pe rețelele de socializare. Par a fi fost modificate pentru a subestima pierderile Rusiei și a le exagera pe cele ale Ucrainei.

Vineri dimineața rămân închise, din cauza căderilor de zăpadă, patru drumuri naționale din Suceava și Botoșani. Continuă să ningă în Moldova, dar și în toată Transilvania. Risc de polei.
Aviația israeliană a lansat bombardamente masive în sudul Libanului și în Fâșia Gaza, după ce, joi, aproximativ 34 de rachete au fost lansate din Liban, spre Israel.

SUA. Autoritățile vor începe să testeze o parte a cetățenilor care au călătorit în Africa, după ce au fost declarate epidemii de virus Marburg în Guineea Ecuatorială și Tanzania, iar numărul persoanelor infectate crește.

Raport. Numărul centralelor pe cărbune continuă să crească în lume, deși statele s-au angajat să renunțe treptat la folosirea acestora în producția de energie. Capacitatea de ardere a crescut cu 1% în ultimul an.

Israel. Armata anunță că 34 de rachete au fost lansate din Liban, dar cele mai multe au fost interceptate. Tensiunile escaladează în regiune, după raidurile polițiștilor israelieni într-o moschee din Ierusalim.

Șeful FMI avertizează că economia mondială traversează cel mai slab avans din ultimii 33 de ani. PIB-ul global ar urma să crească cu doar 3% în următorii cinci ani.

Proteste violente la Paris și în marile orașe din Franța. Manifestanții au dat foc prelatei care acoperă terasa unui restaurant din centrul capitalei, frecventat de politicienii francezi.

Analiză Politico. Emmanuel Macron nu a reușit să-l convingă pe Xi Jinping să-și schimbe poziția față de invazia Rusiei în Ucraina. Deși cei doi au discutat despre arme nucleare și tensiunile din Europa, liderul chinez nu a menționat deloc Rusia.

Fotbal. Frank Lampard este noul antrenor al lui Chelsea Londra, până la finalul sezonului. În 2021, fusese demis de echipa londoneză din cauza rezultatelor slabe.

Percheziții la locuința lui Dan Diaconescu, în urma cărora acesta a fost dus la audieri. Autoritățile nu precizează despre ce dosar este vorba.

Londra. Poliția Metropolitană a concediat 51 de ofițeri în ultimele șase luni, în încercarea de a-și spăla imaginea după acuzațiile de rasism și misoginism. Va analiza și cazurile mai vechi.

Ford a prezentat primul model electric care va fi produs în România. Furgoneta E-Transit Courier va intra în producție anul viitor.

Cod Portocaliu de ninsori viscolite până la ora 22, în județele Iași, Neamț, Suceava și Botoșani. În jumătatea de nord a țării este valabil un Cod Galben de ninsori, până vineri la prânz.
