Șeful poliției din Irlanda de Nord a anunțat că structura intră într-o alertă generală din acest weekend, de Paște, în contextul unor “informații puternice” privind planificarea unor atacuri chiar împotriva forțelor de ordine, luni, în a doua zi de Paște când se aniversează Acordul din Vinerea Mare (Good Friday Agreement), din 10 aprilie 1998, între guvernele britanic și irlandez.

“Există, de asemenea, informații din comunitate privind o îngrijorare reală că ar putea exista încercări de a atrage poliția în incidente și  dezordini publice grave, care vor fi apoi folosite ca pretext pentru a lansa atacuri teroriste împotriva forțelor de ordine”, a spus Simon Byrne, șeful poliției.

Marți, va sosi la Belfast și președintele american Joe Biden, care va merge apoi și la Dublin.

Serviciul britanic de contraspionaj, MI5, a ridicat recent nivelul de amenințare teroristă în Irlanda de Nord la sever, ceea ce înseamnă că un atac este foarte probabil.

Sursă alternativă: Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday