Știri verificate
București. DNA îl trimite în judecată pe directorul adjunct al Administrației Spitalelor (ASSMB). Cristian Plută este acuzat că a luat mită de mai multe ori. Doi inculpați și-au recunoscut faptele.
Italia. Dezbateri în societate, după ce proprietarul unui magazin a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru că a împușcat mortal doi hoți care încercau să fugă cu bijuteriile furate. Instanța a decis că nu a acționat în legitimă apărare, însă unii politicieni nu sunt de acord.

-
Marea Britanie. Disensiuni în cadrul Partidului Conservator. Peste 20 de parlamentari conservatori au votat împotriva a două proiecte inițiate de premierul Rishi Sunak, între care planul său pentru reducerea emisiilor.

DNA începe urmărirea penală împotriva lui Florin Cîțu, pentru contractarea unui număr prea mare de vaccinuri, în pandemie. Procurorii arată că fostul prim-ministru nu a activat clauza de opt-out din mecanismul Uniunii, care ar fi permis României să nu plătească vaccinurile pe care ar fi decis să nu le solicite.

București-Ilfov. Poliția anchetează mai multe persoane acuzate că păcăleau bătrâni, cu care ajungeau să se căsătorească, pentru a-i deposeda de bunuri și proprietăți. Există suspiciunea că, ulterior, victimele erau sechestrate și agresate.

UE avertizează asupra “riscului uriaș” de atentate teroriste în statele membre, de sărbători, în contextul “polarizării din societate” pe care a produs-o războiul din Gaza.

-
SUA. Joe Biden afirmă că nu este sigur că ar mai fi candidat la alegerile din 2024, dacă Donald Trump nu ar fi intrat în cursă. Spune că adversarul său vrea să distrugă instituțiile democratice.

Top Forbes – Cele mai puternice femei în 2023. Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ocupă prima poziție, fiind urmată de Christine Lagarde (BCE) și Kamala Harris. Taylor Swift, pe locul 5, la mare distanță de alte cântărețe.

Război în Ucraina. Un avion rusesc de atac la sol (Suhoi-Su24) a fost doborât lângă Insula Șerpilor. General ucrainean: “În curând, crucișătorul Moskva (scufundat anul trecut) va deveni portavion”.
Analiză Insider. Deși OPEC+ promite că va continua să reducă producția mondială de petrol, prețurile la nivel internațional scad, pe fondul cererii reduse și a stocurilor ridicate.

Alice Tips and Trips redefinește turismul prin inteligența artificială și creativitatea umană. Această platformă inovatoare promite o evoluție semnificativă în personalizarea călătoriilor. (P)
Luna noiembrie a acestui an a devenit a șasea consecutivă cu cea mai mare medie de temperatură din istorie. Serviciul European Copernicus avertizează că 2023 va fi cel mai călduros an înregistrat vreodată, temperatura medie din primele 11 luni fiind foarte aproape de limita de +1,5 grade Celsius față de perioada preindustrială.

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face mai ușoară vaccinarea copiilor. În ultima perioadă, a crescut “îngrijorător” numărul de cazuri și de spitalizări.

Meta, IBM și alte 50 de companii tech și instituții de cercetare vor colabora în domeniul inteligenței artificiale. “Alianța AI” va promova dezvoltarea inteligenței artificiale într-un mod “deschis, sigur și responsabil”.

Washington Post: În primele 11 luni ale anului, în SUA s-au înregistrat cele mai multe atacuri în masă cu arme de foc din ultimii 17 ani. Au fost împușcate mortal 197 de persoane și aproape o sută au fost rănite.

La nivelul UE, testele PISA arată o scădere fără precedent a performanțelor elevilor, mai ales la matematică, în contextul pandemiei, dar și ca urmare a scăderii implicării profesorilor, potrivit OCDE.

Financial Times. Instituțiile de învățământ din Franța, UK și Spania domină clasamentul școlilor de afaceri din Europa. Punctele forte: calitatea vieții din orașe sau taxele de școlarizare.

IBM a prezentat un nou computer cuantic, cu cipuri și procesoare de ultimă generație, despre care susține că va permite “explorarea de noi frontiere ale științei” și va rezolva probleme complexe din fizică, chimie sau medicină în câteva minute.

Elevii români au obținut cele mai proaste rezultate la testele PISA din UE, cu excepția celor din Bulgaria. Doar 2-4% au performanțe de nivel înalt, în timp ce 42% nu înțeleg ceea ce citesc, iar 49% au cunoștințe de matematică atât de slabe încât nu pot face, de exemplu, conversia prețurilor într-o altă monedă.

Portul Constanța a avut anul trecut a treia cea mai mare creștere a volumului de mărfuri manipulate (+15%), dintre porturile UE, după Gdansk (Polonia) și Cartagena (Spania). Avansul, ajutat de tranzitul cerealelor ucrainene.

