Știri verificate
SUA. Nike va face sute de concedieri și își va simplifica gama de produse, în încercarea de a economisi două miliarde de dolari, în următorii trei ani. Măsurile, pe fondul rezultatelor slabe din ultimele luni.

Franța. Cinci suspecți de terorism au fost arestați la Nancy și în alte două orașe din nordul țării. Ministrul de Interne cere “vigilență extremă” cu privire la festivitățile de Crăciun, pe fondul “amenințării teroriste extrem de ridicate care continuă să existe”.
-
Bloomberg: Rusia a amânat livrările de gaze naturale lichefiate dintr-un important proiect din zona arctică, din cauza sancțiunilor americane. Cresc temerile privind riscurile de aprovizionare la nivel global, în contextul tensiunilor din Marea Roșie.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care încearcă să ușureze livrarea ajutoarelor în Gaza, dar care nu prevede și un armistițiu imediat. SUA și Rusia s-au abținut de la vot.

Investigație WSJ. Avionul liderului Wagner, Evgheni Prigojin, a fost doborât, în august, din ordinul secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, cu acordul președintelui Vladimir Putin.

Coreea de Nord. Agenția pentru Energie Atomică are indicii că a fost pus în funcțiune un nou reactor nuclear. Temeri că combustibilul său uzat ar putea fi folosit pentru suplimentarea producției de plutoniu, necesar dezvoltării armelor nucleare.

-
Război în Ucraina. UPDATE. Trei aeronave rusești Suhoi Su-34, de ultimă generație, au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, vineri dimineața, pe Frontul de Sud.

Compania germană Rheinmetall va moderniza sistemele antiaeriene Oerlikon, ale Armatei Române, printr-un contract de 328 de milioane de euro. Va livra patru lansatoare Skynex, pentru ținte aflate la mică distanță, împotriva cărora rachetele ghidate nu sunt eficiente.

Germania. Cererea de forță de muncă în IT și turism a crescut, în decembrie, față de luna precedentă. În schimb, în industrie, comerț și construcții s-a menținut redusă.

FT: “Negocieri finale” între Ungaria și producătorul chinez de mașini electrice BYD, care vrea să construiască o uzină de autovehicule și baterii la Seghedin. Budapesta va investi miliarde de euro în proiect.

NASA va trimite, în premieră, un astronaut internațional pe Lună, în cadrul programului Artemis. Până acum, doar 12 americani au pășit pe satelitul natural al Pământului.

Elveția. Parlamentul din Berna ia în considerare legalizarea consumului de cocaină în scop recreațional, în cadrul unui proiect-pilot, în încercarea de a combate traficul de droguri.

Atac armat la Praga. UPDATE: Poliția precizează că autorul era student ceh al universității unde a deschis focul și “a fost inspirat de atacuri similare din alte țări”. Menționează, însă, că momentan nu este considerat un atac terorist. Bilanțul a urcat la 15 decese și 24 de răniți.

Inspectorii sanitar-veterinari au confiscat 46 de tone de produse de origine animală, în urma unor controale la nivel național în piețe, depozite și supermarket-uri. Au acordat aproximativ 500 de amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei.

Norvegia. Autoritatea de reglementare anchetează Tesla, după ce mai mulți proprietari de modele S și X au raportat ruperea bruscă a suspensiilor. Ar putea duce la rechemarea acestora în service.

Studiu. Cercetătorii de la MIT au descoperit o nouă clasă de antibiotice pentru Stafilococul auriu, cu ajutorul inteligenței artificiale.

Fuziunea nucleară intră într-o “nouă eră”. Oamenii de știință au reușit să producă, în mod repetat, un experiment prin care este generată mai multă energie decât este consumată la fuziune – un pas important către obținerea unei surse aproape nelimitate de energie “curată”.

Cod Galben de vânt puternic în nord-vestul țării, din această noapte. Începând de vineri și până la sfârșitul săptămânii, vântul va avea intensificări în toată țara, iar în zona de munte va ninge viscolit.

Fotbal. Marile cluburi din Anglia și Germania, dar și PSG și Atletico Madrid anunță că nu se vor alătura proiectului Super Ligii. UEFA spune că decizia Curții Europene de Justiție nu validează sau aprobă competiția.

Toyota recheamă în service peste un milion de vehicule din întreaga lume, din cauza unei defecțiuni la senzorii care ar putea face ca airbagurile să nu se declanșeze în mod corect, în cazul în care pasagerul din față este copil.

