Știri verificate
Analiză CNN. UE se pregătește pentru un aflux de populiști în Parlamentul European, după alegerile din iunie. Prin declarațiile lor sau prin eventuale scurgeri de date, aceștia pot afecta unitatea și securitatea blocului comunitar.

Organizatorii “Eurovision” l-au descalificat pe reprezentantul Olandei în finală, o premieră în cei 68 de ani de când are loc concursul muzical. Acesta este investigat de poliție pentru intimidarea unei femei din echipa de producție.

-
Război în Ucraina. ISW evaluează că rușii au obținut câștiguri teritoriale semnificative în regiunea Harkov, dar la nivel tactic, nu strategic, iar rostul operațiunii este atragerea resurselor ucrainene de pe alte fronturi. În același timp, Casa Albă se așteaptă ca rușii să cucerească un teritoriu limitat, fără a putea să ocupe nici orașul, nici regiunea Harkov.

Gaza. Armata israeliană cere evacuarea altor peste o sută de mii de civili din cartierele din centrul Rafah, sugerând o intensificare a ofensivei în interiorul orașului, în ciuda criticilor SUA că încalcă legile internaționale privind drepturile omului.

Aurora Boreală a fost vizibilă noaptea trecută, în mod neobișnuit, în România și în regiuni din Europa situate mai spre sud. Fenomenul, cauzat de cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani.

Casa Albă a anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 400 de milioane de dolari, din stocurile americane, ceea ce permite livrarea imediată. Nu menționează, însă, ce va include.

-
Analiză Bloomberg. Prin turneul european din această săptămână, Xi Jinping a încercat apropierea de țările europene și reînvierea divizării continentului, ca în timpul Războiului Rece.

Adunarea Generală a ONU cere Consiliului de Securitate să acorde Palestinei calitatea de membru cu drepturi depline, ceea ce presupune recunoașterea independenței. Este de așteptat ca demersul să fie blocat de SUA, prin dreptul de veto.

Război în Ucraina. Zelenski confirmă că rușii au declanșat o amplă ofensivă terestră în Harkov, aparent în încercarea de a crea o “zonă tampon” pentru a limita atacurile ucrainenilor asupra regiunii rusești Belgorod. Civilii sunt evacuați din orașul Vovceansk, în urma intensificării bombardamentelor.
Gaza. Armata israeliană a ocupat cu tancuri drumul principal care împarte Rafah în două, încercuind partea de est a orașului, unde sunt raportate explozii și schimburi de focuri.

Marea Britanie a ieșit din recesiune. Produsul intern brut a înregistrat o creștere neașteptată de 0,6% în primul trimestru al anului, în cea mai puternică expansiune din ultimii trei ani. Evoluția, un succes pentru conservatori, înaintea alegerilor.

Ploiești. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din sudul orașului, în care sunt depozitate produse și reziduuri petroliere. Arde o suprafață de 2000 mp. A fost emis mesaj RO Alert. 20 de persoane s-au autoevacuat, iar momentan nu sunt raportate victime.

Război în Ucraina. O dronă lansată de ucraineni a lovit o rafinărie de petrol din orașul rusesc Kaluga, noaptea trecută. Incendiul izbucnit a fost lichidat și nu au fost raportate victime.

Implantul cerebral al Neuralink a dezvoltat o problemă, la o lună după ce a fost montat pe creierul primului subiect uman. Unele dintre firele cipului s-au retras, afectând eficacitatea dispozitivului. Ulterior, cercetătorii au reușit să-i stabilească funcționalitatea.

Paris. Doi polițiști se află în stare gravă, după ce au fost împușcați noaptea trecută într-o secție de poliție. Atacatorul, extrem de violent, a dezarmat un polițist în timp ce era percheziționat.

Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române vor fi înzestrate cu cea mai recentă versiune de rachete aer-aer Sidewinder, după ce SUA au aprobat contractul de 70 de milioane de dolari.

Cea mai mare instalație de captare a dioxidului de carbon din aer a fost pusă în funcțiune în Islanda. Tehnologia nu și-a dovedit eficiența pe scară largă și este criticată pentru costuri și consumul mare de energie.

Creștere semnificativă a nivelului dioxidului de carbon din atmosfera Pământului, înregistrată în martie 2024. Gazul care facilitează încălzirea globală este provocat de arderea combustibililor și a depășit recordul anterior, din 2016.

Război în Ucraina. Rușii forțează frontul în Donbas, posibil pentru a obține o reușită de 9 Mai, zi în care sărbătorește victoria în Al Doilea Război Mondial. Au reușit pentru scurt timp spargerea liniei ucrainene, la vest de Donețk. Ucrainenii trimit pe front și deținuți din pușcării.

SUA. Trei bărbați din New Mexico au fost arestați pentru acte de pedofilie pe Facebook și Messenger. Procuratura generală a dat deja în judecată Meta, sub acuzația că nu a luat suficiente măsuri pentru protejarea minorilor.
