130 afișări

De ce baronul nu vrea vot prin corespondenţă…

de Moise Guran

Simplu, pentru că acest tip de votare ar desfiinţa conceptul de baron local.

Sau voi credeaţi că puterea baronilor locali stă în împărţirea banilor în judeţe? Bineînţeles, dar aceea este o putere distribuită mai departe, pe care ei, baronii, o primesc de la Centru, oferind la schimb puterea votului.

De aceea le şi spunem baroni, pentru că, în esenţă un Duicu, un Nicuşor Constantinescu sau un Aristotel Căncescu sunt perfect încadraţi în relaţiile de suzeranitate de tip feudal, în care conferă (prin vot multiplu, vot organizat sau vot cumpărat cu pomeni) putere centrului suveran, primind înapoi prin alocaţii bugetare dreptul de suzeranitate.

Or, exact imposibilitatea de a mai influenţa decisiv votul, îi cam lasă pe aceşti baroni fără obiectul muncii.

Şi, dacă în prima zi după alegeri, domnul Valeriu Zgonea era gata gata să demisioneze de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, dacă nu acceptau colegii săi să pice legea amnistiei, în a treia zi după alegeri, după expirarea minunii, acelaşi domn spunea despre votul prin coresponenţă că mai peste cinci ani, aşa!

Fără baroni, partidul domnului Zgonea are două variante – ori se desfiinţează, ori se reformează, căutându-şi esenţa socială şi în alte lucruri decât manipularea votului la schimbul banilor publici. Eu îi urez să se reformeze, dar, desigur, fiecare pasăre pre limba ei piere.

Am văzut o analiză care demonstrează că devine probabilă tăierea fondurilor europene ca penalizare pentru bătaia de joc cu votul din diaspora. Probabil, domnul Zgonea nici nu va şti ce l-a lovit, dar problema e că nu-l loveşte numai pe el, ci ne loveşte pe noi toţi. Acest tip de cataclism nu poate fi prevenit decât prin demisia guvernului Ponta, în anticiparea sancţiunii, dar şi prin votarea rapidă a Codului Electoral, cu tot cu votul electronic şi prin coresponenţă.