Ce i-ar spune FMI-ul Americii…

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Politicienii americani par a se îndrepta cu pași repezi către prăbușirea în încetare de plăți a celei mai mari economii a lumii, iar asta văd că dă fiori pe tot mapamondul, căci toată lumea se teme de o prăbușire a dolarului. Lumea a mai trăit aşa ceva, dolarul şi ajutoarele acordate după Primul Război Monidal, fiind modul în care Marea Depresie s-a răspândit în Europa.

Haideți să înțelegem împreună câteva lucruri simple legate de Statele Unite ale Americii. Guvernul federal are o problemă bugetară, în sensul în care nu îi ajung niciodată banii și, de la an la an, se împrumută tot mai mult. Vă sună cunoscut? But of course! Şi România e la fel! A fost! Nu mai este, tocmai datorită regulilor europene stricte de control al deficitelor. La modul simplist, genul acesta de problemă se rezolvă fie printr-o tăiere a cheltuielilor publice, fie printr-o majorare a veniturilor. Dacă FMI-ul i-ar trimite lui Obama un expert în ajutor acesta i-ar spune – ori tăiați salariile bugetarilor ori majorați TVA-ul. Cum americanii nu au TVA, probabil că cei de la FMI le-ar sugera să îl introducă. Puțină inflație i-ar ajuta dar acum sunt legați de mâini și de picioare căci nu mai au unde să scadă dobânzile iar o depreciere a dolarului nu produce în SUA creșteri de prețuri aproape niciodată. Ceea ce nu exclude însă o scădere a dolarului. Sentimentul meu este însă că Statele Unite nu vor intra în încetare de plăți, iar dacă asta se va întâmpla oricum nu va dura foarte mult. Situația actuală pare a fi mai degrabă un balon de încercare. Unul care să le arate în primul rând lor ce va face restul lumii rămase cu niște munți de bancnote verzi. Acum însă situația economiei americane nu ar putea permite o prăbușire a dolarului, așa că, cel mai probabil tiparnița va lua viteză, băncile se vor umfla de dolari iar guvernul federal va putea primi o eșalonare. Problema principală a SUA este însă faptul că cei mai importanți creditori ai guvernului sunt firmele și cetățenii americani. Iar un cutremur de acest fel în lumea financiară nu are cum să nu se transmită în restul lumii. Desigur, noi ceilalți am prefera ca americanii să își crească taxele, să își taie salariile, să facă orice numai să nu își exporte problemele. Însă, istoric vorbind, ei întotdeauna au ales a doua variantă. De unde și celebra vorbă de prin anii 70 – Dolarul este moneda noastră și problema voastră.

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

32 răspunsuri la Ce i-ar spune FMI-ul Americii…

  • mihaix
    Octombrie 17, 2013 la ora 12:35

    Partea buna este ca s-a luat decizia de a nu le da satisfactie bancilor in noul cod civil. Era si stupid sa se faca un articol la lege prin care sa se mute doar bancile la ICCJ, pe cand toate celelalte companii sa ramana la Curtile de Apel. Sunt sigur ca, Curtea Constit, ar fi desfiintat acel articol, pt ca toate companiile trebuie tratate la fel, si nici ICCJ nu ar fi acceptat ca toate disputele finale a unor clienti /ANPC cu orice companie sa se tina la ei, pt ca ar fi fost un volum imens de lucru. Dar deh asa sunt bancile, mai cu mot ,vroiau ei la iccj, ca deh restul precum cei din CA sunt mai prosti.

    Răspunde
     
  • mihaix
    Octombrie 17, 2013 la ora 12:32 Răspunde
     
  • Anina Goia
    Octombrie 16, 2013 la ora 15:00

    Criza din Congresul American are la baza neintelegerile dintre republicani in jurul reformei sanatatii, cunoscuta sub numele de Obamacare (The Patient Protection and Affordable Care Act) – un act care asigura garantia ca toti americanii sa aiba asigurare de sanatate.

    Oponentii (republicani) spun ca va afecta angajatorii si ca guvernul federal isi depaseste atributiunile. Unii au criticat si taxa ce va fi impusa prin lege.

    Congresul are o indatorire cheie care se regaseste in Constitutie, aceea de a aporba legile care finanteaza Guvernul. Daca nu o face, majoritatea functiilor Executivului, incapand cu de la plata armatei inceteaza.
    FMI-ul nu prea are legatura cu actuala criza din Statele Unite.

    Răspunde
     
  • Alexandra
    Octombrie 16, 2013 la ora 11:24 Răspunde
     
  • Alex
    Octombrie 16, 2013 la ora 08:14

    @CTL: stiu ca zici ca bubuoiul va pocni odata si odata, dar in mod sigur atunci ne va afecta si pe noi, intreaga lume (la fel ca-n 2008). Deci solutia ta care e, sa inchidem sandramaua si sa plecam acasa? Nu se poate, odata ce ai intrat in sistem, mergi mai departe, suntem toti ca intr-un experiment social, ca in rotita hamesterului, alergam sa invartim lumea, suntem captivi fara sa mai putem iesi vreodata. Suntem la mana americanilor si ei sunt cei mai importanti de pe planeta care iau decizii ce ne afecteaza pe toti, ca ne convine sau nu (vezi socul Nixon din ’71, criza petrolului etc.). In anii ’70 chiria in NYC la un apartament cu 2 camere era 300 de dolari, acum e peste 1500 -crezi ca se vor mai intoarce vreodata vremurile alea? Eu zic ca nu! Aum NYC si alte mari orase sunt pline de chinezi, asiatici si caraibieni, cartiere intregi, deci America deja nu mai e americanilor! Aia n-or sa plece niciodata din bogatia de acolo inapoi in tarile lor sarace unde n-au ce manca! Deci ei sunt strans legati de chinezi, sunt la mana lor si cu datoriile si cu investitiile, cu tot, chiar daca americanii au venit in prima faza cu know-how-ul si tehnologia!
    Cand China va inchide robinetul, va curge doar rugina! Americanii trebuiau sa se gandeasca la asta cand au dat drumul la imigranti in prostie, trebuia sa stie ca ii vor acapara aia cu totul si vor ajunge la mana lor -de aia se dau de ceasul mortii cu emigrantii si UK sau Franta!

    Răspunde
     
    1. vs
      Octombrie 16, 2013 la ora 14:39

      cam cum era Imperiul Roman la final, cu legiunile controlate de mercenari

      Răspunde
       
      1. dan onofrei
        Octombrie 18, 2013 la ora 22:12

        cam asa,cam asa da ceva si mai si …vorba aceea veche de zimbet romaneasca…si-o sa fie ,si-o sa fie …o sa fie???..ce-o sa fie ???-…o sa fie-o nebunie!!!!HAlal neicusorule ca de la pasopt incoa nu mai vazuram asa ceva.

        Răspunde
         
  • sanduCu
    Octombrie 15, 2013 la ora 22:30

    Mai sunt cam 35 ore pina ce America nu va mai avea nici un gologan. Noutatile se schimba de la o ora la alta, fara ca sa avem de fapt noutati. Simbata noaptea se stabilise un nou termen pentru decizia finala, astazi acel 22 noiembrie a disparut – 17 noiembrie a revenit. Si de o parte si de alta se intrec in declaratii ca discutiile progreseaza, dar unde nu se poate spune. Daca de invalizi s-a avut grija (slava Domnului), pensiile veteranilor din WW2 (cei care au luptat contra nazismului) scadente la 1 noiembrie sunt in aer. Batrineii sunt pe strada, in fata placilor cu numele celor care nu s-au mai intors. Presiune mare. Presiunea este aruncata de la unul la altul. Probabil ca murdaria politica va iesi la iveala, sau poate nu. Sa vedem cum devine cazul – parte vor fi interpretari (pentru legatura), parte din auzite la declaratii si parte din comentarii de pe CNN.
    In perioada de presedentie, Obama a simtit nevoia unor chefulete, si unde sa le faca daca nu la Casa Alba cu cristaluri si argintarii – adica cu tot dichisul. Fireste ca astea au costat PUBLICUL mult mai putin de cca 17 trilioane, la cit se ridica… sa-i zicem pentru moment „datoria”. Ce este de inteles ca decontarea s-a facut fara documente justificative. A scos omul din buzunarul statului si a platit, poate ca nici nu mai tine minte cit. In schimb altii au tinut minte ba chiar… au vrut si ei, dar nu pentru zaiafeturi (pe arabeste) sau bairamuri (in ebraica), ci pentru treburi necunoscute inca dar teribil de scumpe. Asa s-a ajuns la 17 trilioane, fara documente. De fapt nici nu aveai nevoie de documente, nu aveai aprobarea Congresului – limita bugetara fusese de mult depasita. Presedintele platea cu… semnatura sa – cine sa refuze o asemenea garantie?
    Gata cu povestile. Treaba este ca republicanii (cum dracu tocmai astia s-au gasit sa fie majoritari in senat, pai da ca in Departamentul de stat sunt democratii, stiiti cum e cu balansarea puterii) vor sa-l aduca pe presedinte la „negocieri”, adic de fapt la „confesiuni” (cit, cind, de ce, cui, pentru ce – ma rog, prostiide astea), iar presedintele refuza negocierile (foarte bine, ca de aia esti presedinte – mitocanii sa-si cunoasca lungul nasului). Din discutii si comentarii (nu din declaratii) apare ca neintelegerile sunt de ordin LEGAL nu financiar. Putem sa rasuflam usurati – este „money”!!! As, daca ati rasuflat inseamna ca v-ati dezumflat si asta este bine. Mai deunazi tocmai aminteam ca presedintele a dat lumina verde pentru asigurarea medicala – semnatura lui (aceiasi semnatura) este suficienta, n-are nevoie de senat. Intre timp, coticarii au gasit o… gaselnita: plata asiguratului (cei cam 35$, estimat functie de salariul mediu pe America, care pare a fi cam 50,000$/an) este suplimentate de co-platitor, care nu este altul decit… bugetul. Iar bugetul acopera numai in cazul acelor asigurati care corespund unor cerinte, altfel asiguratul trebuie sa plateasca toata suma. Treburile astea nu le stiam – pai pentreu ca nu ni le-a spus nimeni!! Dar se pare ca senatul nu se va impotrivi, dupa ce se var mai face citeva amendamente. Deci pina una alta la 1 ianuarie nu avem asigurare – cei 30 milioane care asteptau cu sufletul la gura sa se asigure, au scapat. Acum sa vorbim despre sechestrul „bugetului presidential”. Nu cred sa existe doua bugete, unul „p” si altul „ne-p”, dar a aparut si asa ceva in dictionar. Ce inseamna sechestru? Toata „datoria” se imparte in feliute (se pare ca au cazut deacord asupra unei sume de 20 milioane) care se aproba pe rind cu lista destinatiei fiecarui cent – aprobarea senatului, pentru cine n-a inteles. Si tot asa pina se termina cei 17 trilioane – daca nu vrea presedintele negociere in angro, atunci o facem cu bucata. Si toate chestiunile astea, care nu sunt multe, doar ca sunt prea… transparente trebuiesc a fi legiferate – legiuitorii au probleme mari. Mai este si alta problema: asigurarea medicala care nu stiu cum (nu sunt economist) are un caracter de taxa fiscala (?!) si deci trebuie tratata in strinsa concordanta cu nivelul datoriei maxime a bugetului. Bine ca am ajuns la „datorie” ca de mult voiam sa lamurim problema asta. In primul rind, datorie este o plata legala facuta in limita maxima aprobata de senat, deci ce platesti fara acte deja nu mai e „datorie”, iar daca trece si de minimul aprobat… e un drac impanat. Probabil ca de aia au ajuns la chestia cu feliutele, sa treaca trilioanele prin lege. Dar ce te faci ca-i fara acte? Pai de aia se aproba cu lista – sa ne spuna si noua unde se duc banii. Si atunci sa te mai miri de ce nu se inteleg!!! Mama lor de republicani, ei sunt de vina! Iar democratii organizeaza strada, ca republicanii distrug tara, mii de firme mici falimenteaza, somaj exploziv, pensii neplatite si… si profituri neincasate. Totusi ati uitat sa ma intrebati de unde bani? Pai trezoreria a primit mina libera ca pina la 7 februarie sa faca rost – presupun ca va negocia ceva hirtii de valoare. Spuneam la vremea respectiva: America a iesit la mezat. Oare marii multi-M si B si T ai Americii vor fi dispusi sa cumpere tara? Ca daca nu, creditorii la usa… arabi, chinezi, japonezi. Programul de „sechestrare” (chestia cu feliutele) trebuie finalizat pina la 15 ianuarie. Termene peste termene si presedintele nu vrea sa negocieze. L-am vazut in camera ovala – nu arata fericit cam deloc. Dar nu-l mai vad pe Jony Kelly sau Kery… ce conteaza, ca tot s-a dat la fund. Probabil ca se pregateste pentru alegerile prezidentiale – nu-i bine sa apari sifonat. Cam asta-i, deci mai putin de 35 ore pina la gongul final, finalul cui???

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 15, 2013 la ora 21:13

    Vad deasemenea ca in Parlamentul European se pune, dinou, problema conflictului de interese al parlamentarilor (atributiile publice si interesele private) – nimic nou. Ce este nou, este ca se sugereaza ca media sa inceapa sa „spioneze” pentru a scoate la lumina ceea ce candidatii sau parlamentarii deja alesi au ascuns – sa fi inteles eu gresit? Sugestia asta este cumva sustinuta si de o recompensa? In orice caz se arunca pisica moarta in curtea alegatorului – el, alegatorul trebuie sa aleaga in cunostiinta de cauza. Ciudat! Oare nu mai putem da credit cuvintului unui candidat la… orice pozitie publica? Oare cum se mai pedepseste declaratia falsa sub juramint? Este necesar sa se mai adauge niste ani de pirnaie, sau este suficient sa fie aplicat cu atit cit este deja prevazut? Tarantela, tarantela…

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 15, 2013 la ora 20:52

    Am urmarit stirile la TVR si sunt neplacut surprins ca Institutul de seismica este in contradictie cu Institutul geologic in privinta cauzelor seismelor de la Izvoarele. Remarc ca si geologii au aceiasi parerea cu a mea – cauza trebuie cautata in extractia de petrol si gaze din zona (pina acum se vorbea doar de petrol, astazi aud ca este vorba si de gaze!). Nu mai repet ce am explicat deja, vreau doar sa-mi exprim dezaprobarea ca coruptia a patruns si in Institutul de seismica. Este atit de simplu, soliciti fisa de carotaj a fiecarui foraj (este „permisul de circulatie” al forajului) si Raportul exploatarii (presiuni, debite). In rest interpretare si concluzii. Deh…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Octombrie 15, 2013 la ora 16:48

    „o depreciere a dolarului nu produce în SUA cresteri de preturi aproape niciodată” _ explicatia acestui fenomen este in buna masura si cea care sta in spatele a ceea in mod corect ce se preconizeaza: „Statele Unite nu vor intra în încetare de plăti”. Cei mai importanti creditori NU sunt firmele si cetatenii americani, ci acei cateteni ale caror marfuri sustin prin valoarea lor masa monetara americana. Adica, producatori din intrega lume de petrol, bumbac, cafea, minereu s.a.m.d. Prabusirea monedei verzi poate avea loc abia in momentul in care acestia nu mai au incredere in dolar. Cat priveste conflictul intern, cred ca este timpul pentru un presedinte republican.

    Răspunde
     
  • Catalin ( CTL )
    Octombrie 15, 2013 la ora 07:53

    Fuh. Cred ca domnul Guran s-a saturat. Seara trecuta s-a pus picatura care i-a umplut paharul. Asta era intrebarea pe care d-l Guran trebuia sa i-o puna lui Ponta : „Domnule Ponta, pana la urma, stiti ce faceti cu tara asta sau nu ?” Sincer. De RMGCM habar nu avea, de Oltchim la fel, de CFR la fel, deci el nu are nici o idee. E trist dar e cel mai slab premier din punct de vedere intelectual de pana acum. Adica el era impotriva proiectului RM pentru ca Basescu era pentru, asta era argumentul lui. Si acum cu CFR-ul, ca inainte jurnalistii basisti era impotriva si acum pentru. Ce importanta are parerea unora sau altora de la un punct ? pana la urma dumneata ai idee ce faci sau nu ?
    Si daca il intrebi, e ca un copil complexat in pauza, daca il superi poate nu se mai joaca. ” Bine ca detineti dumneavoastra adevarul absolul, d-le Guran „, cum ar veni. De parca adevarul i se cuvine celui care se simte in inferioritate, si el mereu se simte in inferioritate. .e ca i cum ar zice ” nu ma mai joc „. sau ” Ati spus un lucru care va face cinste ” acelasi lucru. Nu pot fi astea argumentele unui om matur, pentru Dumnezeu. Si Iliescu zicea de Geoana ca e pr….ac.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 15, 2013 la ora 06:25

    Un singur lucru au aprobat gongresmanii: plata (aici nu exista datorii) in continuare a beneficiilor de incapacitate pentru cam 3 milioane de invalizi veterani de razboi – fara miini, fara picioare, dereglari psihice. Am vazut la CNN – veterani tineri de cam 30 de ani. Congresul chiar a specificat: „nu poti lasa la voia intimplarii pe cineva care a pierdut singe american” (poate ca nu tin minte exact, dar nu-i departe de aceasta interpretare).

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 15, 2013 la ora 06:13

    Vad ca se vorbeste de sanatate in Romania. Amintisem recent, legat de aceiasi situatie, ca si Obama, precum si Clinton, a incercat sa iasa la liman cu o Asigurare de sanatate afordabila obligatorie, careia ei ii spun Obama-care. Daca a lui Clinton era cam 50$/luna, a lui Obama este cam 35$/luna. Obiectivul lui Obama-care este sa aduca in circuit cam 30 milioane de ne-asigurati. Asta ar insemna, mai mult sau mai putin, cam un bilion lunar. Programul va incepe de la 1 ianuarie (nu a avut nevoie de aprobarea congresului), in sase luni cine nu se asigura va fi amendat cu de la 95$ pina la 1% din venitul sau. Au pornit bugetarii (care acuma sunt in concediu platit) din usa in usa dupa asigurari – oamenii o tin sus si tare „daca e obligatorie sa fie gratis”. Daca ajungem pina la 30 iunie 2014, vom asista la o razmerita populara in America. Suspusii lor stiu ce-i asteapta, asa ca ce ne asteapta pe noi toti va fi mult mai devreme de 30 iunie.

    Răspunde
     
  • sanduCu
    Octombrie 15, 2013 la ora 05:40

    Moise, am acordat mare atentie acestei situatii, inca de pe vremea cind tu afirmai ca e ceva care se intimpla in fiecare an in America, deci fara importanta. Pentru canadieni are mare importanta – economia noastra depinde 80% de a lor. Din acest motiv trebuie sa te corectez: datoria guvernului nu se datoreaza imprumuturilor peste bugetul aprobat, ci datorita unor cheltuieli in alb (acoperita de semnatura prezidentiala). Republicanii au dreptate sa nu tolereze ca sa se mai intimple asa ceva – acuma s-a intimplat prima data. Este clar ca Obama este o persoana slaba de inger si s-a lsat usor santajat. Este clar ca Obama a fost suficient de curajos si sa refuze un razboi in Siria care ar fi rezolvat peste noapte toate problemele. Un ambasador s-a pierdut in Libia. Obama va fi al doilea Kenedy? Daca Obama demisioneaza, nici democratii nu-l mai apara. Dar oricum datoria este foarte mare si nu sunt investitori dispusi sa o acopere. Stiti cum este cu investitorul: profit mare in timp scurt – Caragiale spunea: „din aceasta dilema nu puteti iesi”. Treaba este foarte groasa. Cind este vorba de WW3, chestia cu FMI este o gluma proasta. Cineva trebuie sa plateasca, si singurii care pot si vor sunt chinezii. Vor trebui americanii sa accepte conditiile? Presupun ca nu o vor face-o, dar nici patriotii multibilionari nu vor scoate pungile pe tejghea. Nu este vorba de un cerc vicios ci de o chestie tare periculoasa. Termenul de 17 octombrie a fost mutat pentru 22 octombrie, acum doua nopti. Au stat toata noaptea pe coridoarele Capitoliului. Tipii de la CNN nici nu mai indraznesc sa zimbeasca. In Canada acest subiect e tabu.

    Răspunde
     
  • dan875
    Octombrie 15, 2013 la ora 03:10

    Nu ne lasati, va rog!
    Reforma sanatatii este un travesti neoliberal. Sa mergem regulat la medicul de familie ca sa prevenim bolile, – dar numai 10% din boli pot fi prevenite, deci cum crede ministrul Nicolaescu ca da reumatismul sau cancerul peste nenorocosi – pentru ca ar vrea ei sa se imbolnaveasca? Sa nu inteleaga domnia sa ca exista boli care nu depind in nici unfel de modul de viata si ca nu pot fi prevenite de medicul de familie, nici daca acesta e un vrajitor?!
    Cata ipocrizie, totul ca sa introduca pe usa din dos pachetele scumpe de la privati, platite de stat privatului!
    Si vor aparea si „pre-conditiile” de sanatate, ca in USA, unde asigurarea sky-rockets daca ai avut in anul anterior o boala banala precum candidoza sau fungus. Am trait fara asigurare in USA ca asistent universitar, si nu doresc nimanui din Romania o situatie similara.
    Va rog din suflet denuntati acest proiect daca mai aveti un dram de cinste!

    Răspunde
     
  • MIhai
    Octombrie 15, 2013 la ora 02:04

    Apreciez foarte mult emisiunea dumneavoastra, doar ca din punct de vedere economic contine unele erori care pot scapa publicului nefamiliarizat cu subiectul, dar care sunt totusi importante.

    As vrea sa ma opresc la „cel mai probabil tiparnița va lua viteză, băncile se vor umfla de dolari iar guvernul federal va putea primi o eșalonare”

    FED tocmai ce se pregateste sa reduca volumul QE(cumpararilor de bonduri guvernamentale/mortgage) deci…viteza tiparnitei va fi fix pe invers, adica va scadea ritmul de „printare a banilor”.

    Esalonare a datoriei nu se poate pentru ca daca ajunge la scadenta un bond si nu este platit, chiar daca consideram ca aceasta se intampla cu acordul creditorului, tot deafault este.

    Mult succes!

    Răspunde
     
  • LIVIU
    Octombrie 15, 2013 la ora 01:57

    Romania si USA se mai” aseamana „…ziceti cu aplomb, bine ar fi,fereasca Dumnezeu sa ajunga SUA pe marginea prapastiei c a pe voi nici cu microscopul nu mai santeti vizibili in fundul prapastiei .Ce s-ar intanpla ca USA sa nu mai participe cu 80% la FMI ,etc .etc .si sa mai reduca drastic din diferite forme de…” POMANA PORCULUI”?

    Răspunde
     
    1. io
      Octombrie 15, 2013 la ora 03:03

      FMI=China nu America, mai studiem si noi sau vorbim ca sa ne aflam in treaba?!?!:))))

      Răspunde
       
  • dan onofrei
    Octombrie 14, 2013 la ora 23:25

    -iaR Barack in respect deosebit ca si fata de o mama ii spune din Ochi_Mom… nu vrei s ao faci matale cu ai mei in locul meu ca eu nu mai am puterea i-au fript destul aiacu bancile private in 2009 sint terminati ce sa le mai cer?

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Octombrie 14, 2013 la ora 23:21

    Este extrem de expresiva poza!!!prezentata
    -doamna Cristiana lagarde ii simuleaza cu inclestarea miini ndrepte lzuI Barack paraca ii cietsti pe buze- BArack draga stringei deoua tare detot pe ai tai cetatteni _Uite-asa cvum vezi nca faqc eu cu mina !!!
    IOAR

    Răspunde
     
  • dan onofrei
    Octombrie 14, 2013 la ora 23:13

    Suna clopotele pentru cine vrea sa auda:
    Absolut la fel ca in filmul marelui ,mult prea marelui nostru regizor ,LUCIAN PINTILIE. in filmul sau postdecembrist Prea tirziu.
    -1910-datorie USA pe cap de locuitor al gfederatie 12,40 dollar
    -1920 la numai 7 ani de la infiintarea FED-ului aceasi datorie urca la 228 dollar
    -1960 aceeasi datorie urca la 1575 dollar /cap federal
    -2009 datorie de 35 000 dollar.
    Sa credem ca reglajul mla tiuratzioi mari a presei dee bancfnote federale poate salva un sitemj monetar supraindatorat??
    Pe moment cu siguranta mai rtespiram ceva aer dar o solutie pe durata ca si la noi Europeeenii nu este.MAcar sa nu fim cu buna stiinta tiriti in vreun conflict major care sigur nu il dorim cu totii.DAr la marile probleme pe care le au toate economiile mari ale lumii nu vad nici cine mai este din afara interesat si in staqre sa scape dolarul de la prabusire?
    Si cu toate astea o prabusire a dolarului cred ne poate fi sfirsitul linistii care deja peste tot este subreda adica linistea inainte de furtuna ?

    Răspunde
     
  • Catalin ( CTL )
    Octombrie 14, 2013 la ora 21:57

    Oricum o fi, bine nu se termina. America are o problema mai mare decat Europa. De la ” too big to fail” s-a ajuns la ” too big to bail „. Si eu cred ca America nu va ajunge acum la incapacitate de plata, mai amana, dar nimic nu merge la infinit, orice bula se sparge mai devreme sau mai tarziu. America poate da faliment in doua moduri, fie nu da banii fie i da dar fara valoare. E acelasi lucru, si in al doilea caz e mai rau. E ca in cazul Ciprului cand nu au mai dat banii deponentilor decat 30% din ei, macar atunci au fost onesti, ei, americanii nu vor ajunge in situatia asta, i vor da, dar cu 70% din valoare taiata, ceea ce e acelasi lucru doar ca e putin cosmetizat.
    Ideea e ca dolarul e sprijinit de celelalte banci centrale care isi devalorizeaza moneda. Poate SUA ar trebui sa se uite putin in oglinda cand acuza China ca isi manipuleaza moneda. Economia mondiala se taraste pentru ca trebuie sa tina SUA in spate, tot ce produc marii exportatori nu investesc ci imprumuta SUA sa poata ei consuma ce produc restu. E ca si cum am avea un sedentar in comunitate si noi am tot munci sa-l hranim, si ca sa nu ramanem fara loc de munca i dam banii sa ne cumpere produsele, apoi i dam iar banii, numai sa fim noi ocupati fara a beneficia de pe urma muncii.
    Plafonul asta e o limita la datorie. Zicand ca il ridici ca sa nu intri in incapacitate e a recunoaste ca daca nu te imprumuti, nu poti plati datoria. O banca sanatoasa la cap ar da bani unuia care i spune ca nu are de unde i da bani inapoi decat daca i da mai multi ? Ok si pe aia de unde i da…si tot asa pana lumea nu o sa mai vrea sa stea in hora asta. Si da, problema cea mai mare e a firmelor si cetatenilor americani, ei au toate economiile in dolari. Nu ca restul monedelor, care sunt legate de dolar, ar fi mai bune.
    Acum economia UE, din cate am citit, pare sa se fi stabilizat, combinatia de reducere de cheltuieli, reforme, si supravegherea bancii centrale par sa duca undeva. SUA acuza UE ca impiedica iesirea din recesiune pentru ca nu vrea sa se mai indaoreze, ei bine, ce ar trebui sa-i zica UE Amercii acum ?
    Nici Stoica si nici Madof nu ar fi recunoscut vreodata ca daca lumea nu le mai da bani , ei nu ar avea de unde sa-i dea pe ceilalti inapoi. Astia o fac pe fata. Economia mondiala s-a facut singura ostatica SUA. In caz de default ,adevaratii perdanti nu ar fi chinezii si japonezii ci americanii. Americanul de rand nu ar mai gasi la Waltmart produsele ieftine de import cu care era obisnuit, sau nu le-ar gasi deloc si ar trebui sa traiasca din cat produce, adica mai nimic.

    Răspunde
     
    1. Falco
      Octombrie 14, 2013 la ora 22:49

      Cu pierdantu nu ai deloc dreptate, americanu ce pierde, 2-3maxim 5 ani nu mai cumpara tricouri, adidasi electrocasnice, si tot ce zici tu ca aduce ieftin din China, corect tot ce insemna firme mari se reloca inapoi in state si in maxim 5 ani reiau productia la ei acasa cu resursele de pe teritoriul USA (poate si unele state unde soldatul american e bine infipt) , America in astia 5 ani exporta ceea ce exporta si acum technologie de virf, armament si atentie mare mincare exact ceea ce muncitorul Chinez nu o sa isi mai permita ca nu mai are cui sa exporte. In cazul neplatei unei datorii imense pierdantul e intodeauna cel ce tre sa recupereze bani. Doar tu ca si persoana esti in paguba daca nu mai poti plati si asta la noi pt ca nu exista legea falimentului si practic o banca te poate urmari pina la groapa. Si chiar si asa daca suma luata e suficient de mare s-ar putea ca banca sa fie in mai mare KK decit tine.

      Răspunde
       
      1. Catalin ( CTL )
        Octombrie 15, 2013 la ora 08:05

        @ Falco
        Esti perdant daca te-ai obisnuit cu traiul pe datorie si te trezesti ca nu mai ai de unde. Esti perdant daca toata infrastructura de productie e in China, daca oamenii cu experienta sunt acolo, daca kno-woh-ul se muta acolo si daca in loc sa te pui pe treaba astepti sa revina zilele dinainte, zile care nu mai vin, nu fara munca. Mai esti perdant daca nu ai o moneda care sa ajute economia sa se puna pe picioare pentru ca ai facut-o praf.
        Ca si chinez esti castigatur pentru ca moneda da se apreciaza si in sfarsit poti sa cumperi tu bunurile pe care le faceai pentru americani. Esti in castig pentru ca tara ta e vazuta in sfarsit ca o mare putere nu pentru ca exporta ieftin ci pentru ca exista multa prosperitate in ea.
        Daca lucrurile merg asa o sa vedem chinezi care o sa le zica copiilor sa manance tot din farfurie pentru ca cei din America nu au ce pune pe masa.
        Da SUA exporta armament si acum si energie dar e departe de ce a fost, cand ai cumparat ultima data un produs MADE IN USA ? O sa treaca nu 5 ci multi ani pana o sa mai apara pe rafturile lumii produse MADE IN USA.

        Răspunde
         
  • alex g
    Octombrie 14, 2013 la ora 20:53

    Pardon nu 10% mai mult ca e calculat din populatia activa..nu totala..deci este cel putin 20% daca nu chiar 25%..de aceea la noi salariile bugetarilor sunt asa de importante pentru economia tarii..pe cand in SUA..e aproape nimica…pfff.

    Răspunde
     
  • alex g
    Octombrie 14, 2013 la ora 20:46

    Stati voi linistiti..nu se prabuseste nici o America..este doar joc de glezne…de Poker..

    De fapt ei castiga in fiecare zi din cauza..asta..FRICA..este un Motivator nemaipomenit..;)

    Răspunde
     
  • madalina
    Octombrie 14, 2013 la ora 20:24

    Ce nostim si fara pic de adevar sunt prezentate problemele americanilor de la Bucuresti. Mai bine explica diferenta dintre guvernul federal si ala local, care sunt sectoarele societatii afectate de aceasta asa-zisa incapacitate de plata… Bravo, Moise, hai sa blamam iar marile puteri pentru ignoranta romanilor! Paranoia sa traiasca!

    Răspunde
     
    1. alex g
      Octombrie 14, 2013 la ora 20:50

      Da sa este MAdalina…habar nu au cei din Romania ca noi cei care am locuit sau locuim acolo..

      De exemplu guvernul SUA are : 2% angajati la Stat..ATAT! federal..pe cand la noi..avem cam 10%!!
      http://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_the_United_States#Employment_by_sector

      Răspunde
       
    2. alex g
      Octombrie 14, 2013 la ora 20:56

      Si mai este o chestie..in SUA au atata cazuistica in orice domeniu..incat sunt MUUULT mai profesionisti..decat noi..noi nu avem cum sa ne perfectionam pentru ca nu suntem turati sub presiune…no NU STIM ce inseamna MUNCA..Acolo in SUA din 8 ore..7.5 ore le muncesti..efectiv..fiecare minut..Aici..pff..daca lucrez adunate cap la cap 3.5 ore e bine! Si un idiot de la HR de la Honeywell Romania..cand m-am intors din SUA..in 2005 imi spunea: „Dar stiti noi aici suntem invatati cu munca!” Bah idotul cu urechi clapauce..si EU care lucram 14 ore pe zi in fabrica?? Ce crezi lucram? sau faceam laba??? Idioti superficiali..de la HR si uite asa oameni ca mine stam pe bara..in timp ce toat epizdele si idiotii..au joburi si emisiuni TV!

      Răspunde
       
      1. dan onofrei
        Octombrie 14, 2013 la ora 21:54

        stimate domnule alex g- nu de ieri deazi in lumea libera (Zic de acea libera fiindca la comunistri aveau cel putin pe hirtie toti de munca ) deci in lumea libera unii stau pe bara (somerii )si altii au de munca (stie societatea sa ii sorteze dupa capacitati reale nu dupa gavareala) Nu se poate daca sinteti o capacitate cum va definiti(CITEZ_uite asa unul ca mine -ati uitat sa suplimentati frumos sint, destept sint ,vocabular am )sta pe bara iar restul,plebae societatii are de munca !HAla Romanie!!!??Nu imi spuneti ati studiat in SU(A??? ca bvocabularul, cu E-pizde e mai tipic de
        Ferentari

        Răspunde
         
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase