Știri verificate
Parlamentul European vrea să oblige toate instituțiile de presă din UE să publice informații complete despre fondurile pe care le primesc din bugetele de stat, dar și din partea altor țări.
Parlamentul European a votat rezoluția prin care cere Consiliului UE acționarea în justiție a Austriei pentru că s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, “fără nicio justificare de natură juridică”.
-
The Guardian: Organizația ONU pentru drepturile muncii se confruntă cu o reacție negativă, după ce presa a relatat că ministrul Qatarului, care este implicat în scandalul de corupție privind organizarea CM din 2022, va prelua președinția Conferinței Internaționale a Muncii, în iunie.
Statele membre ale UE au aprobat planul pentru reducerea emisiilor de CO2, ce introduce taxe suplimentare pentru importatorii de bunuri ale căror fabrici poluează puternic.
Eurobarometru: Aproape trei sferturi dintre cetățenii UE susțin ajutorul acordat Ucrainei. Două treimi consideră că războiul le influențează viața.
Analiză Politico. Ultimul caz de corupție din Parlamentul European era previzibil. Avertizorii de integritate au atras atenția că, pentru europarlamentari, regulile de colaborare sunt prea “relaxate” și pot intra ușor în conflict de interese.
-
Belgia. Unul din cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European a fost audiat în cazul de corupție în care mai mulți europarlamentari și un stat din Golful Persic sunt implicați.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care acuză FIFA de “corupție generalizată, sistemică și adânc înrădăcinată”, considerând că organizarea CM în Qatar “a afectat grav imaginea și integritatea fotbalului mondial”. Îndeamnă la “reformarea fundamentală a FIFA”.
Parlamentul European a fost ținta unui atac cibernetic ”sofisticat”, la scurt timp după ce legislativul european a declarat Rusia ”stat care sponsorizează terorismul”. Președintele instituției spune că atacul a fost revendicat de o grupare pro-Kremlin.
Șefa Parlamentului European spune că locul României este în spațiul Schengen, în urma unei discuții cu Nicolae Ciucă. Premierul efectuează o vizită la Bruxelles, unde s-a întâlnit și cu Ursula von der Leyen și Jens Stoltenberg.
Parlamentul European a adoptat propunerea Comisiei Europene de a clasifica drept “energie verde” rețelele de gaze naturale și centralele nucleare. Implicit, finanțarea acestor proiecte se va face cu fonduri europene.
Klaus Iohannis, înaintea summitului Consiliului European: ”Sunt convins că vom adopta propunerea Comisiei ca Moldova și Ucraina să fie țări candidate la UE”. Și Parlamentul European a votat o rezoluție în acest sens.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită introducerea unui ”embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”. Cere, de asemenea, excluderea Rusiei din grupul G20.
Președintele Parlamentului European cere excluderea Rusiei din sistemul internațional de plăți SWIFT. Consideră că este de datoria UE să susțină Ucraina, indiferent de cost.
Roberta Metsola (Malta) este noul Președinte al Parlamentului European. Este prima femeie care deține funcția în ultimii 20 de ani.
Parlamentul European i-a acordat opozantului rus Aleksei Navalnîi “Premiul Saharov”, pentru apărarea libertății de gândire. Anul trecut, distincția a fost câștigată de reprezentanții opoziției din Belarus.
Eurobarometru: În România, 56% dintre cetățeni pun la îndoială capacitatea guvernului de a folosi fondurile europene corespunzător. Patru din cinci cetățeni ai UE cred că ar trebui acordate fonduri doar statelor ce respectă principiile democratice și statul de drept.
Documentarul ”Colectiv” a câștigat Premiul Publicului LUX, acordat de Parlamentul European și Academia Europeană de Film.
Parlamentul European a aprobat oficial certificatul digital Covid, ce dovedește că deținătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau are un test negativ Covid. Va fi acceptat de toate țările UE și se va aplica de la 1 iulie, timp de un an.
Parlamentul și Consiliul UE au ajuns la un acord în privința Certificatului Covid de călătorie, care poate deveni operațional la începutul verii. Se acordă celor care au schemă completă de vaccinare, dar numai cu cele patru seruri autorizate de UE, celor cu test negativ, precum și celor care au depășit boala.
