Știri verificate
Marea Britanie. Apple amenință că va elimina FaceTime și iMessage de pe dispozitive, dacă proiectul de lege care permite dezactivarea funcțiilor de securitate în orice moment, fără înștiințarea utilizatorilor, va fi aprobat.
Apple dezvoltă propriul chatbot și alte instrumente bazate pe inteligența artificială, pentru a concura cu companiile din domeniu. Nu este clar dacă are și o strategie pentru lansarea tehnologiei AI către utilizatori.
-
Apple va lansa funcția Personal Voice, ce permite dispozitivelor să genereze reproduceri digitale ale vocii utilizatorilor în doar 15 minute. Va fi valabilă pe iOS 17 și va ajuta persoanele cu dizabilități să comunice.
Rusia. Kremlinul le-a cerut oficialilor care pregătesc alegerile prezidențiale din 2024 să nu mai folosească iPhone-uri, despre care spune că ar putea fi accesate de agențiile occidentale de informații.
China. Violențe la fabrica Apple din Zhengzhou, unde angajații s-au răsculat, pe fondul carantinei impuse la locul de muncă și al întârzierii bonusurilor promise. Ulterior, administrația a susținut că a ajuns la o înțelegere cu muncitorii.
Analiștii JP Morgan estimează că Apple își va muta un sfert din producția iPhone în India, până în 2025, în încercarea de a se detașa de China.
-
Apple a lansat versiunea iOS 16 a sistemului de operare pentru iPhone. Update-ul aduce noi moduri de personalizare a ecranului de blocare și funcții noi pentru iMessage și pentru editarea pozelor.
Apple a descoperit o vulnerabilitate severă a sistemelor de operare folosite de noile modele iPhone, iPad și Mac, care ar putea permite atacatorilor să obțină controlul complet asupra dispozitivelor. Recomandă actualizarea urgentă a acestora.
Apple a lansat iOS 15.4, un nou update al sistemului de operare. Permite autentificarea facială în timpul purtării măștii de protecție. Firmele pot recepționa plăți cu cardul direct pe telefon, prin Apple Pay, fără a avea nevoie de POS.
Apple a prezentat o variantă actualizată pentru iPhone SE, compatibilă 5G și dotată cu cel mai nou procesor al companiei. Prețurile pornesc de la 429 de dolari pentru configurația standard.
Apple a devenit prima companie din lume cu o valoare de piață de trei mii de miliarde de dolari. Valoarea unei acțiuni este azi de 580 de ori mai mare față de cât era la lansarea primului iPhone, în ianuarie 2007.
Reuters: Telefoanele a cel puțin nouă angajați ai Departamentului american de Stat au fost piratate cu programul Pegasus al companiei israeliene NSO, în ultimele luni. Angajații lucrau în Uganda sau la proiecte legate de țara africană.
Apple a prezentat noua generație de laptopuri MacBook Pro, cu procesoare proprii, despre care spune că sunt mult mai rapide decât cele de la Intel. Vin dotate cu cameră full HD, monitoare cu rată mai mare de refresh și încărcătoare magnetice.
China. Numeroase fabrici, printre care furnizori ai Apple și Tesla, au fost nevoite să-și oprească producția din cauza deficitului tot mai mare de energie. Magazinele din nord-estul țării se închid mai devreme pentru a reduce consumul de curent.
Apple a lansat iOS 15, cea mai recentă versiune a sistemului său de operare de pe iPhone-uri. Permite apeluri FaceTime cu utilizatori de Android sau copierea textului direct din fotografii, după modelul Google Photos.
Apple a prezentat noul iPhone 13, cu îmbunătățiri considerate mai degrabă minore față de modelul anterior, de mare succes comercial. Spune că procesorul este mai rapid, bateria ține cu 1,5 ore mai mult, iar în varianta cea mai scumpă vine cu un spațiu de stocare de 1 TB.
Apple a lansat o actualizare de urgență pentru iPhone, vizând eliminarea vulnerabilității care permite supravegherea utilizatorilor prin programul de spionaj Pegasus.
SUA. Instanța a stabilit că Apple nu poate împiedica dezvoltatorii de jocuri să integreze în produsul lor metode de plată alternative pentru App Store. Decizia, în cadrul procesului cu Epic Games.
Apple anunță că organizează “un eveniment special” pe 14 septembrie, fără a oferi alte detalii. Fanii și specialiștii se așteaptă la prezentarea noii lini de iPhone, care are loc de obicei în această perioadă a anului.
Coreea de Sud devine prima economie importantă care obligă prin lege Google și Apple să permită tranzacții în magazinele digitale gestionate prin alte metode de plată decât cele proprii.
