Tribunalul stabilește că dezvoltatorii pot integra butoane și linkuri în aplicațiile lor, care să-i direcționeze pe clienți către alte modalități de plată decât sistemul propriu Apple, care percepe comisioane de până la 30% pentru fiecare tranzacție.

Hotărârea judecătorească mai prevede că grupul american nu poate interzice dezvoltatorilor să comunice cu clienții prin intermediul informațiilor de contact obținute când aceștia din urmă s-au înscris în cadrul aplicației.

Disputa între Apple și Epic Games a început vara trecută, când compania din Silicon Valley a scos jocul Fortnite din App Store, la scurt timp după ce Epic a introdus în jocul său o modalitate de cumpărare a obiectelor din joc, care să ocolească mecanismul Apple.

Pe 31 august, parlamentul sud-coreean a adoptat o lege care prevede că Google și Apple trebuie să permită tranzacții în magazinele lor digitale (Google Play, respective App Store) și prin alte metode decât cele proprii. Țara asiatică a devenit prima economie importantă care a luat această decizie.

Sursa: Reuters.

Sursa foto: Camilo Concha | Dreamstime.com.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday