Știri verificate
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în ianuarie cu 5,8% (serie brută), comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Avans de 17,7% pentru lucrările de infrastructură.
Producția industrială în România a scăzut în volum cu -6,1% în luna ianuarie, comparativ cu aceeași perioadă din 2022. Declin de -14% pentru sectorul energetic.
-
Volumul lucrărilor de construcție a crescut anul trecut cu 12,9% (serie brută), comparativ cu 2021. Avans de 13,2% al lucrărilor inginerești (de infrastructură).
Marea Britanie. Economia a stagnat în ultimul trimestru din 2022 și a evitat la limită intrarea în recesiune.
Credit Suisse, a doua cea mai mare bancă elvețiană, a încheiat 2022 cu cea mai mare pierdere anuală (-7,9 miliarde de dolari) de după 2008. Clienții au retras 121 de miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului trecut, după ce reputația băncii a fost afectată de zvonurile că s-ar afla în pragul colapsului.
SUA. Economia a încetinit în ultimul trimestru al anului trecut, dar într-un ritm mai mic decât cel anticipat. Analiștii cred că dobânzile au început să afecteze puternic activitatea firmelor.
-
T-Mobile precizează că datele personale ale aproximativ 37 de milioane de clienți au fost furate în urma unui atac cibernetic din noiembrie. Informațiile furate de hackeri includ numere de telefon, nume și adrese de e-mail.
Germania. Inflația a crescut pe parcursul anului trecut cu 7,9% față de 2021. Este cel mai mare avans anual de după cel de-al Doilea Război Mondial.
SUA. Prețurile de consum au scăzut în mod neașteptat în decembrie, pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate, ajutate de ieftinirea carburanților. Semnale că inflația a intrat pe o pantă descendentă.
Salariul mediu net a ajuns la 4.141 lei în luna noiembrie 2022. A crescut cu 13,6% comparativ cu aceeași perioadă din 2021, dar sub rata inflației.
Peste opt din zece familii (82%) din România au acces la internet de acasă, în creștere ușoară față de anul trecut. Muntenia, regiunea cu cea mai scăzută rată de conectare la internet.
Uzinele Dacia și Ford din România au produs 425 de mii de mașini în primele zece luni ale anului, o creștere de 28% față de intervalul de referință din 2021.
Populația României a consumat mai puțină energie electrică (-8%) între ianuarie – septembrie, față de primele nouă luni din 2021. În schimb, a crescut consumul iluminatului public.
Industria românească a încasat cu 27% mai mult în primele nouă luni ale anului, față de aceeași perioadă din 2021, ajutată de inflație și de evoluția comenzilor noi. Producția industrială a scăzut, în ciuda unui avans ușor în septembrie.
Încasările din comerțul cu amănuntul au crescut cu 5,6% (ajustat) în primele nouă luni ale anului, față de perioada similară din 2021. Scădere de 0,8% din august în septembrie.
Fotbal. Karim Benzema a câștigat Balonul de Aur, pentru prima dată în carieră. Francezul s-a impus sezonul trecut în Champions League și în liga spaniolă de fotbal, alături de Real Madrid.
Italia. Trezoreria estimează că economia țării s-a contractat în al treilea trimestrul din acest an și se așteaptă la recesiune și în următoarele două trimestre.
Premiile Emmy 2022, dominate în acest an de HBO. Serialul Succession (HBO) câștigă pentru a doua oară premiul la categoria Dramă. Ted Lasso (Apple TV+), cel mai bun serial de comedie. La categoria Serie Scurtă, câștigător a fost The White Lotus (HBO).
Eurostat: După Slovenia, România a avut cea mai mare creștere a volumului lucrărilor de construcție executate în iunie (+5,9% față de iunie 2021). Avansul la nivelul UE a fost de doar 0,6%.
Rezervele valutare ale BNR se situau la sfârșitul lunii iulie la 42,7 de miliarde de euro, cu peste 730 de milioane mai mari față de finalul lui iunie. Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone.
