Știri verificate
Germania. Grevă a personalului de zbor al Lufthansa, pe aeroportul din Frankfurt, și a mecanicilor de locomotivă. Sunt afectate circa 600 de zboruri și cele mai multe dintre trenurile pe distanțe lungi.

Președintele Klaus Iohannis anunță oficial că “intră în competiția pentru funcția de secretar general al NATO”. “Rusia a devenit o amenințare gravă și de lungă durată, iar noi avem o înțelegere profundă inclusiv din perspectivă istorică asupra actualei situații de securitate. Cred că NATO are nevoie de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale”, a spus Iohannis.

-
SUA. Inflația anuală a crescut neașteptat, la 3,2% în februarie, pe fondul scumpirii carburanților și a chiriilor. Avansul ar putea întârzia planurile Rezervei Federale de a reduce dobânzile de referință.

Japonia. Guvernul va modifica legislația pentru a amenaja parcuri eoliene offshore în zonele economice exclusive. Țara țintește ca, până la mijlocul secolului, să fie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

Șeful CIA avertizează că o retragere a sprijinului SUA pentru Ucraina “ar alimenta ambițiile” Chinei în privința Taiwanului. Subliniază că, în acest moment, “ordinea mondială este din ce în ce mai fragilă”.

Rusia. Un avion militar de marfă, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit la scurt timp după decolare, la nord-est de Moscova. Autoritățile anunță că un motor a luat foc, fără a detalia. Presa rusă scrie că nu sunt supraviețuitori.

-
Raport al agențiilor de informații americane. Netanyahu riscă să piardă puterea, pe fondul tensiunilor în creștere față de strategia pe care o aplică în Gaza. Țelul Israelului de a elimina complet Hamas riscă să nu fie atins.

Experții avertizează că prețul bananelor va urca din cauza schimbărilor climatice, care reprezintă “o amenințare enormă” la adresa lanțurilor de aprovizionare. Temperaturile ridicate amenință culturile și favorizează răspândirea bolilor.

Volvo va investi într-un start-up britanic care a dezvoltat un soft ce reduce cu 30% timpul de încărcare al mașinilor electrice, fără a le afecta bateriile. Anterior, acesta a fost utilizat numai pentru telefoanele mobile.

Război în Ucraina. UPDATE. Propagandiștii ruși raportează două incursiuni ale batalioanelor ucrainene formate din voluntari ruși, marți dimineața, în regiunile Kursk și Belgorod din Federația Rusă. Peste noapte Ucraina a desfășurat un atac masiv cu drone, bombardând șase regiuni din Rusia.

Un martor-cheie în dosarul în care Trump este anchetat, pentru deținere ilegală de documente clasificate, a dezvăluit cum a manipulat, “fără să știe”, cutii cu dosare. Spune că “oamenii trebuie să audă adevărul despre Trump, înainte de alegeri”.

Haiti. Prim-ministrul a demisionat, după săptămâni de presiuni internaționale, pe măsură ce violențele comise de bandele din țară s-au intensificat. UE și-a evacuat personalul diplomatic, din cauza “degradării alarmante a securității”.

Berlin. Fabrica Tesla a fost reconectată la rețeaua de electricitate, la aproape o săptămână după incendierea unui stâlp de înaltă tensiune, de către un grup de extremă stânga.

Război în Ucraina. Forțele Aeriene Ucrainene susțin că au lovit un centru de comandă rusesc, aflat pe o barjă. Deși nu au precizat unde era aceasta, presa ucraineană a localizat-o în regiunea Herson.

Directorul Airbus, cea mai mare companie europeană din domeniul militar, avertizează că Europa nu este pregătită nici pentru un război cu Rusia, nici pentru o eventuală retragere a SUA din NATO.

Franța. Atac cibernetic masiv asupra mai multor domenii guvernamentale. Deși oficialii spun că amploarea acestuia este “fără precedent”, impactul este unul redus. Un grup islamist și pro-rus din Sudan a revendicat acțiunea.

Gabriel Resources anunță că dispune de fonduri de doar două milioane de dolari, în condițiile în care are de plătit zece milioane României. Acțiunile companiei canadiene s-au prăbușit puternic (-95%), după publicarea verdictului în cazul Roșia Montană.

Președintele Iohannis a promulgat legea prin care se interzice vânzarea băuturilor energizante către minori.

Marea Britanie. Prințesa de Wales a recunoscut că fotografia de familie publicată duminică a fost editată și a cerut scuze. Mai devreme, patru mari agenții internaționale de fotojurnalism au retras-o din flux, după ce au observat intervenții asupra imaginii.

Statele europene și-au dublat importurile de armament, în ultimii patru ani. SUA au fost cel mai mare exportator, la nivel mondial, iar livrările americane către Europa au crescut cu 20%.

