Prim-ministrul Ariel Henry a demisionat, în condițiile în care bandele din Haiti au asaltat instituții de stat, inclusiv secții de poliție și închisori, eliberând mii de prizonieri, au jefuit porturi și au blocat aeroportul, împiedicând transporturile de provizii esențiale, cum ar fi alimentele. “Am luat act de demisia sa, odată cu înfiinţarea unui consiliu prezidențial de tranziție și numirea unui prim-ministru interimar”, a declarat președintele Comunităţii Caraibelor, Irfaan Ali, care este de asemenea preşedinte al Guyanei. Henry, un neurochirurg în vârstă de 74 de ani, deţinea funcția din 2021.
“Ca răspuns la deteriorarea gravă a securității, am decis să reducem activitățile pe teren și am mutat personalul delegației UE din Port-au-Prince într-o locație mai sigură din afara țării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Bruxelles a mai transmis că este “extrem de îngrijorat” de evoluțiile incidentelor violente de pe insula Haiti, a treia cea mai mare insulă din Caraibe, după ce agresiunea bandelor s-a intensificat în ultimele zile, ducând la închiderea spitalelor și la blocarea transporturilor de alimente.
Haiti nu are un guvern funcțional de mai bine de un an, în ciuda mai multor eforturi eșuate de a organiza alegeri. Ultimul președinte a fost asasinat în iulie 2021, fiind împușcat. Insula se confruntă de mult timp cu o criză economică și structurală. Alimentele sunt puține, iar accesul la apă a fost restricționat. Potrivit Programului Alimentar Mondial, peste patru milioane de persoane, adică aproape jumătate din populația insulei, suferă de foamete acută.
Surse: Politico, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.