Inflația anuală a urcat astfel ușor, de la 3,1% în ianuarie, în condițiile în care analiștii anticipau că va rămâne la același nivel. Tarifele la energie au scăzut într-un ritm mai slab, sub așteptări (-1,9%, față de -4,6% în ianuarie). Benzina s-a ieftinit, în medie, cu doar -3,9% (față de -6,4% luna anterioară). Totodată, prețurile au crescut ușor în cazul alimentelor, locuințelor și vehiculelor noi.
De la o lună la alta, indicele prețurilor de consum a crescut cu +0,4% în februarie, în contextul în care și în ianuarie crescuse cu +0,3%. Împreună, prețurile benzinei și locuințelor (care includ și chiriile) au contribuit în proporție de peste 60% la creșterea inflației.
Inflația în SUA a scăzut până la 3% în luna iulie 2023, iar de atunci, orice încercări de reducere a acesteia au fost zădărnicite de chiriile în creștere.
Vârful inflației în SUA a fost atins în luna iunie 2022, când indicele se situa la 9,1%. Analiștii Reuters scriu că majorarea ratei inflației ar putea întârzia planurile Rezervei Federale de a reduce dobânzile. Următoarea ședință de politică monetară a FED este programată pentru 19-20 martie.
Surse: Reuters, Trading Economics
Foto: Iskora | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.