Știri verificate
Irlanda. Manifestație violentă la școala din Dublin unde un bărbat a înjunghiat trei copii și doi adulți. Mulțimea a vandalizat mașini de poliție și s-a luat la bătaie cu agenții. Numărul polițiștilor a fost suplimentat.

Finlanda închide alte trei puncte de trecere a frontierei cu Rusia. Astfel, dintre cele opt puncte de trecere, va mai rămâne deschis unul singur. Măsura, pe fondul acuzațiilor că Moscova permite persoanelor fără acte să treacă granița.

-
Premierul Ciolacu sugerează că, în 2024, impozitul pe profit de 16% ar putea fi aplicat obligatoriu pentru toate firmele sau, alternativ, ar putea fi aplicat un impozit progresiv pe salarii.

Olanda. Partidul extremist al lui Geert Wilders a câștigat 37 de locuri în Parlament, la 12 locuri distanță de alianța de pe a doua poziție, după numărarea majorității voturilor. Rezultatul reprezintă o problemă importantă pentru UE, în condițiile în care Wilders urmărește ieșirea Olandei din blocul comunitar.

Reuters: Mai mulți cercetători de la OpenAI au avertizat Consiliul de Administrație despre o descoperire în domeniul inteligenței artificiale care “ar putea amenința omenirea”, cu câteva zile înainte ca Sam Altman să fie demis de la conducerea companiei.

Rusia a ajutat Coreea de Nord să lanseze cu succes satelitul de spionaj, conform deputaților sud-coreeni din comisia parlamentară de informaţii. Satelitul a intrat pe orbită.

-
DIICOT a destructurat o grupare specializată în trafic de migranți, formată din cetățeni români și vietnamezi. Sunt anchetate 11 persoane, iar peste 100 de migranți au fost identificați.

Cod Portocaliu de viscol și vânt puternic, în zonele montane din Suceava, Neamț Bacău și Vrancea, de la ora 22 până vineri la ora 10. Cod Galben de ninsori în Carpații Orientali și Munții Apuseni.

Amplă operațiune a DIICOT la nivel național, într-o acțiune de combatere a traficului de persoane și de minori, a pornografiei infantile și a traficului de droguri. Peste 200 de persoane vor fi audiate.

SUA. Explozie la Cascada Niagara. UPDATE. FBI exclude ipoteza unui atac terorist. Precizează că mașina a explodat de fapt în urma unui accident rutier violent.

Vaslui. Patru pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au intrat în stop cardio-respirator. UPDATE. În urma controalelor medicale alți 29 de pacienți, cu diverse simptome, vor fi transportați la spitalele din Bârlad și Vaslui.

Parlamentul European a votat o legislație ce propune limitarea drastică a ambalajelor de unică folosință, în ciuda unui lobby puternic făcut de numeroase firme, în special de McDonalds. Urmează negocieri cu fiecare țară membră în parte.

Iași. Șeful punctului de trecere a frontierei Sculeni și doi agenți au fost reținuți pentru 24 de ore. Sunt bănuiți că au luat mită de la transportatorii de mărfuri, pentru a nu controla camioanele.

Analiză NY Times. Mai multe state cer ONU reglementări privind limitarea dezvoltării dronelor controlate de inteligența artificială, dar marile puteri au o atitudine ambiguă și par a trage de timp. SUA și China par a se fi înțeles cel puțin să nu utilizeze AI în domeniul armelor nucleare.

Analiză. Modelele economice privind impactul schimbărilor climatice ar trebui schimbate. Numeroși experți arată că pagubele înregistrate deja sunt mai mari decât cele estimate, iar vechile modelări oferă doar o scuză pentru inacțiunea politicienilor.

Olanda. Partidul de extremă dreaptă al lui Geert Wilders, eurosceptic, a obținut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare, potrivit primelor exit-poll-uri.

Vladimir Putin spune că acțiunile militare sunt o tragedie, iar, despre războiul din Ucraina, că “ar trebui să ne gândim cum să oprim această tragedie”. Susține că Rusia “este pregătită pentru discuții”, dar sugerează că nu va accepta o cedare a teritoriilor ocupate.

Polonia acuză 16 cetățeni străini de spionaj în favoarea Rusiei, iar 15 dintre aceștia au fost reținuți. Sunt suspectați că au adunat informații despre livrările de echipamente militare către Ucraina și că pregăteau acte de sabotaj.

Război în Israel. Oficialii americani și israelieni precizează că acordul de încetare a focului în Gaza și schimburile de ostatici vor începe vineri, cel mai devreme, nu de joi, așa cum susținuse Hamas.

Suedia. Northvolt anunță că a dezvoltat o baterie sodiu-ion mai durabilă și mai ieftin de produs, decât cele Li-ion. În viitor, ar putea reduce dependența producătorilor europeni de componente din China.

