Știri verificate
Administrația Biden este nevoită să reducă cu aproape 20% comenzile de aeronave F-35 “invizibile” pentru Pentagon, pentru a se putea încadra în tăierile de buget fixate de Congres.

Vladimir Putin spune că l-ar prefera de președinte al SUA pe “mai previzibilul Joe Biden”, în locul lui Donald Trump, dar că este dispus să lucreze cu orice președinte american, după alegerile din noiembrie. Declarația sa pare destinată publicului american și îl ajută pe Trump.

-
Economia Marii Britanii a intrat din nou în recesiune, la finalul anului trecut. Deși anticipată, evoluția reprezintă o lovitură pentru conservatori, înainte de alegerile din acest an, în condițiile în care Rishi Sunak a promis creștere economică.

FT: Volkswagen a oprit în porturile americane mii de autoturisme marca Porsche, Audi și Bentley. Le va pune în vânzare după ce va înlocui piese fabricate în provincia chineză Xijiang, pentru care sunt în vigoare sancțiuni legate de munca forțată.

SpaceX a lansat un modul lunar, dezvoltat de NASA cu o companie privată. Va aseleniza peste șapte zile, la polul sudic al Lunii.

Champions League. PSG și Lazio au câștigat partidele-tur din optimile competiției. Meciurile-retur vor avea loc peste trei săptămâni.

-
Japonia a intrat în recesiune la finalul anului 2023, PIB-ul său fiind acum mai mic decât cel al Germaniei. Vestea, neașteptată, plasează Japonia pe locul patru mondial după mărimea economiei, pe punctul de a fi depășită și de India.

Atac la parada câștigătorilor Super Bowl, în Kansas City, SUA. UPDATE. 22 de persoane au fost împușcate, dintre care una a decedat. Alte șapte persoane au fost rănite în busculada produsă de panică. Între victime sunt 12 copii, dintre care nouă au fost împușcați. Poliția a arestat trei persoane.

Congresul SUA a fost informat de serviciile secrete americane că există “o amenințare gravă la adresa securității naționale”, cu referire la Rusia. Presa americană a aflat că Putin se pregătește să plaseze arme nucleare în spațiu, cu scopul de a amenința sateliții.

Analiză CNN. Ucraina este în avantaj în bătălia pentru Marea Neagră, datorită inovării tehnologice și a “incompetenței rușilor”. Kievul descurajează navele rusești să se apropie de vestul mării, unde ține deschis un coridor pentru exportul cerealelor.

Studiu: Temperaturile mari, seceta extremă, defrișările și incendiile riscă să provoace prăbușirea ecosistemului junglei Amazoniene în următoarele trei decenii și să o transforme în savană.

Armata israeliană lansează un “val extins de atacuri” aeriene asupra unor ținte din Liban, drept răspuns la un atac cu rachete efectuat în nordul Israelului, soldat cu mai multe victime.

Secretarul general al NATO sugerează UE să nu încerce să se ocupe singură de apărarea continentului, după comentariile lui Donald Trump. Atrage atenția că doar o cincime din cheltuielile pentru apărare sunt asigurate de țările din UE.

Raport Microsoft. Hackerii din China, Rusia și Iran au folosit instrumente de la OpenAI pentru a-și perfecționa metodele. Compania anunță că le va bloca accesul la aceste produse.

Continental AG va concedia șapte mii de angajați la nivel mondial, mulți dintre aceștia din Germania. Producătorul de componente auto este prezent și în România, unde deține mai multe fabrici.

Olanda confirmă că se alătură coaliției internaționale conduse de Letonia, care își propune să furnizeze Ucrainei drone și tehnologia necesară fabricării acestora. Până acum, olandezii au trimis Ucrainei avioane F-16, artilerie, muniție și sisteme de apărare aeriană.

Franța. O curte de apel l-a condamnat pe Nicolas Sarkozy la un an de închisoare, din care jumătate cu suspendare, pentru finanțarea ilegală a campaniei din 2012. Deși este o pedeapsă mai blândă față de cea în primă instanță, fostul președinte o va contesta la curtea supremă.

Directorul Direcției Vamale București și mai mulți funcționari din subordine, reținuți de DNA. Sunt acuzați, printre altele, că cereau bani și bunuri pentru a permite transporturi de mărfuri contrafăcute și comercializarea lor în magazine.

Raport. Kremlinul mai poate susține războiul din Ucraina timp de 2-3 ani, dar va trebui să sacrifice calitatea armelor, munițiilor și echipamentelor militare. Guvernul alocă o treime din buget pentru armată și apărare.

București. Aproape 50 de persoane au fost trimise în judecată pentru obținerea ilegală a indemnizațiilor de creștere a copilului, cu prejudiciu de 4,3 milioane de lei. Sunt bănuite că au folosit adeverințe de venit false.

