Anunțul a fost făcut de ministrul olandez al Apărării, Kasja Ollongren, care a precizat că noul angajament va duce la suplimentarea costurilor alocate pentru apărare, în plus față de cele peste două miliarde de euro promise pentru 2024.

Oficialul a adăugat, însă, că dronele sunt “extrem de importante în acest război”, motiv pentru care a decis să se alăture coaliției pe care Ucraina a început-o cu Letonia, însă din care nu se știe exact ce state mai fac parte. Conform Bloomberg, ar fi vorba despre aproximativ 20 de țări. Luna trecută, Marea Britanie a anunțat, de asemenea, că intră în coaliție.

Dronele au devenit, în ultima perioadă, o parte tot mai importantă a războiului atât pentru Ucraina, cât și pentru Rusia, datorită costului lor relativ redus și a eficienței pe câmpul de luptă. Ucraina plănuiește să investească masiv în drone cu rază lungă de acțiune, iar în acest sens, a anunțat că deja că colaborează cu zece companii private.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday