Dezbaterea despre alocații, încă o ocazie ratată pentru adevăratele probleme sociale din România

Publicat la data de de Biziday

Guest-post de Ina Gabriela Funețan

inaÎntr-un sat izolat din Maramureș l-am cunoscut pe Florin. Are 16 ani, dar îi dai 10, așa e de mic și de slab. „Da’ de voinic, îi voinic, să știți”, se mândrește mamă-sa cu el, „îi tare bun de muncă”. Nici nu are voie să fie altfel: trebuie să țină gospodăria și să mai lucreze și prin sat, pentru că e singurul întreținător al familiei.

Taică-său a murit acum vreo șapte ani, lăsând în urmă patru copii: pe el, pe Adi, care are acum 12 ani, și două fetițe mai mici. Florin nu a fost niciodată la școală, iar Adi nu a mai mers la școală de patru ani. Fetele au fost luate „de suflet” de o familie mai înstărită din sat, spre binele tuturor: ce s-ar fi făcut toți acolo, înghesuiți în singura cameră a cocioabei? Mama le cam trage la măsea, au ajuns-o necazurile. Florin nu e supărat pe ea, că o-nțelege și îi e milă de ea, dar tare i-ar prinde bine ceva mai mult ajutor din partea ei.

În ultima vreme, pe Florin și pe ai lui i-a descoperit o asociație umanitară, le-a reparat acoperișul colibei și le-a dat bani să-și ia o vacă, dar Florin știe că asociația nu-i poate ajuta la nesfârșit. Domnu’ de la asociație a insistat ca măcar pe Adi să-l trimită la școală, dar cum să-l trimită așa, fără caiete și în zdrențe? Ajutor social nu primesc: au pământ, deși pământul ăla e o coastă de deal care nu le poate da altceva decât fân.

11035462_1633463890206222_8002054749415004068_n

În trei zile petrecute într-o comună din Brașov, am fost înconjurați în permanență de copii. În comuna asta, din 2036 de locuitori trăind în 967 de gospodării, 758 trăiesc din venitul minim garantat. În asemenea sărăcie, copilăria durează foarte puțin. Am văzut copii îngrijind animale, copii cărând lapte la centrul de colectare și copii aducând porumb la moară. Satul mai are încă vechea moară mecanică, primarul nu se-ndură să o demoleze: e singura sursă de venit pentru mulți săteni, care fac măciniș aici și-l vând ca furaj în piețele orașelor.

Ar vrea primarul să demoleze și fostul grajd comunal, rămas de pe vremea sașilor, dar nici de asta nu se-ndură: câteva familii nevoiașe și-au improvizat locuințe aici. Dacă demolează grajdul, unde se duc oamenii ăia? Plus că au o droaie de copii, ce să facă cu ei? Copiii nu prea merg la școală, deși primarul încearcă, mai cu vorba bună, mai cu amenințarea sistării ajutorului social, să-i convingă pe părinți să-i trimită.

Altundeva, într-un vârf de deal din Oltenia, am cunoscut o familie care și-a vândut băiatul de 13 ani unui cioban. Vândut, ați citit bine. 2000 de lei, atât a costat micul muncitor. „Afacerea” s-a stricat când copilul a fugit de la cioban pentru că îl bătea, iar ciobanul a venit după el acasă. Nu-i vorbă, tatăl l-ar fi trimis înapoi, dar cheltuise banii și mai voia alții. Ciobanul a-njurat printre dinți și a plecat fără bani și fără copil. Azi, băiatul a devenit adult, muncește cu ziua prin sat și își întreține tatăl.

11041816_1632995750253036_1877470162625458972_n

În toate orașele și de-a lungul șoselelor României se pot vedea copii care cerșesc, copii care vând nimicuri, copii care spală parbrize. Toți copiii ăștia au abandonat școala sau sunt înscriși în școli doar formal, iar viitorul lor e crunt. Nu putem susține că sunt cazuri izolate, uitați-vă în jurul vostru: e un fenomen.

Din păcate, guvernul nu pare să fi aflat de existența acestui fenomen, iar opoziția exultă că i-a reușit „figura” cu mărirea alocațiilor. Sigur, alocațiile trebuiau mărite, chiar și familiile cu doi salariați se descurcă foarte greu cu banii. Dar mărirea alocațiilor nu-i ajută exact pe cei care au mai mare nevoie de ajutor: copiii aflați în sărăcie extremă.

10353023_1633461656873112_1537084905421085247_nDimpotrivă, pentru acești copii, mărirea alocațiilor e de-a dreptul o catastrofă, pentru că, odată ce guvernul și opoziția au bifat această victorie electorală, orice discuție asupra copiilor defavorizați e încheiată și, până cel mai devreme în 2020, nu mai are cine să o redeschidă. Între timp, copiii sărmani de azi vor crește trăindu-și dramele lor neștiute, transformându-se chinuit în adulți-problemă, dependenți de ajutoarele sociale pe care le vor plăti copiii voștri.

Așadar, bucurați-vă cu măsură de cei 42 de lei în plus de azi! Aruncându-vă acest praf în ochi și guvernul și opoziția v-au obținut aprobarea tacită pentru a ignora alte bombe sociale, gata amorsate. Iar nepăsarea este o formă de complicitate.

Comentarii prin facebook

20 răspunsuri la Dezbaterea despre alocații, încă o ocazie ratată pentru adevăratele probleme sociale din România

  • Viorica
    Mai 24, 2015 la ora 12:05

    Lumea este o diversitate; altcumva ne-am plictisi. Unii sunt destepti, altii harnici, altii puturosi (sa nu uitam de povestea omului lenes a lui Creanga). Problema in tara asta este lipsa posibilitatilor pentru unii parinti pentru a-si sustine copiii la scoala,in timp ce parintii cu posibilitati platesc oricat sa-si vada copiii „domni” chiar daca au copii lenesi sau nu sunt dotati cu prea multa minte; multi copii buni, harnici, destepti nu pot merge la scoala pentru ca ori nu au posibilitati, ori nu sunt lasati de parinti sa invete. Unde este invatatorul, preotul din comunitate care sa duca munca de convingere cu parintii, ca sa-si lase copiii la scoala? De ce oameni cu posibilitati din tara asta nu investesc pe termen lung in acesti copii? Ar trebui facuta o lista la nivelul fiecarui judet cu copiii buni dar fara posibilitati, care sa fie facuta publica, si, poate asa se vor gasi oameni de bine care sa-i ia in grija pe acesti copii; cine stie, poate, drept multumire, va avea cine sa le aduca un pahar cu apa rece la batranete…

    Răspunde
     
  • obalama
    Mai 23, 2015 la ora 12:41

    Romania profunda e asa cum e,oamenii au fost inteligenti si nu au asteptat guvernantii sa preia miliardele UE ci au plecat la munca unde au gasit. Explozie e deocamdata pe fakebook, insa ar putea apare in bucuresti, fara absolut nicio legatura cu alocatiile,pe care un artist adevarat le bea la breakfeast, discrepanta dintre cei ce nu au nimic,cei se descurca sau chiar fura, doar banu,sA moara dusmanu

    Răspunde
     
  • ion
    Mai 23, 2015 la ora 10:22

    Exact acelasi tip de abordare ca a celor de la ANAF (antifrauda) care se duc cu televiziunile si girofarele sa verifice un mic butic.
    Mesajul transmis urmareste polarizarea accentuata a opiniilor, crearea unui contrast puternic pentru evidentierea oratorului. (pe modelele vazute ca: bugetari versus angajati la privat, asistati sociali versus restul societatii s.a.m.d.)
    Imaginea romanilor de foarte mari amatori de pufoaica probabil e valabila in mediul vorbitorului, dar de unde stie oratorul ce e acolo unde „agati harta-n cui”? sau Mures? sau Vrancea? Arad sau Cluj.
    Stii tu sigur ca ceilalti parinti nu tin la copii lor? Doar la al tau nu i se transforma alocatia-n pufoaica?
    Crezi ca se merita sa atragi atentia asupra ta (de oltean smecheras) aruncand oprobuil public asupra tuturor romanilor.
    Cei de la ANAF erau doar simpli slusbasi si-i aparau si ei o paine stiin ca daca campania trece vor reveni iar „vremurile bune”.
    Atitudinea ta nu e cea de mic slusbas ci aceeia de patron care le stie pe toate.
    Sa nu uitam „Vulturul nu prinde muste!”

    Răspunde
     
  • Cristian
    Mai 23, 2015 la ora 01:47

    Desființăm alocația definitiv. Asigurăm în schimb internate la școli, licee și școli profesionale (cazare, îmbrăcăminte, rechizite și mâncare gratuită) pentru toți copiii care au nevoie de aceste servicii. Accesul la educație nu trebuie să fie obligatoriu/forțat, ci să fie motivant. Numai prin educație se poate progresa.

    Răspunde
     
  • VictorL
    Mai 22, 2015 la ora 21:30

    @Moise.Citesc si ma minunez…Care o fi normalitatea si cum ajungem la ea…
    Eu zic sa pornim de la faptul ca tara aia este primita de noi de la perintii nostri si trebuie sa o dam copiilor.Copiii sunt stapinii tarii si toate taxele si banii tarii strinsi de Guvern ai lor sunt,cum ale lor sigur sunt datoriile si muntii defrisati,apele otravite si toate relele care le lasam in urma.
    Alocatiile pentru copii nu sunt niciodata prea mari iar casele in care sunt copii trebuie sustinute de Stat.
    Nu conteaza ca platim,platim pentru copiii nostri dar la copii trebuie sa ajunga banii.
    Cum facem asta?Aici e de dezbatut.
    Printre copiii aia care azi bat turca si nu au caiete se afla poate si viitorul Presedinte al Romaniei sau poate viitorul Dictator care va trimite la moarte mii de oameni.Raul invinge pe drumul cel mai scurt.
    Toti hrbenciucii care au furat tara aia au furat de fapt caietele copiilor,si apareau pe sticla vorbind de tablete si de cornuri cu lapte.Acum ne razbunam pe amaritii care nu mai stiu cum sa faca sa nu-si ia singuri zilele si beau o tuica pe caiet dupa ce au dat cu sapa la altii mucind cu ziua.

    Răspunde
     
  • Mihai
    Mai 22, 2015 la ora 20:38

    Solutia este chiar simpla (si cred ca a fost spusa si de d. Guran in emisiunea de miercuri:

    – cei care au venituri din salarii primesc banii din reducerea impozitului pe venit cu suma respectiva(se economisesc astfel bani pentru ca nu se mai plimba banii pe la Bucuresti);

    – cei care nu au venituri, primesc bonuri de valoare cu care se poate cumpara numai haine pentru copii sau rechizite. Mai mult, la inceputul anului scolar, pot primi mai multe bonuri odata. Eventual, in aprobarea listei de rechizite se pot implica si dirigintii.

    – fiecare parinte care primeste bonuri depune chitante la primarie pentru ceea ce a cumparat.

    – Orice abuz, din partea parintelui sau a unui vanzator , dispus sa dea bauturi alcoolice in loc de ceea ce trebuie, face inchisoare. Sa vinzi bautura pe un bon care era pentru haine sau rechizite pentru copii este o crima!

    Răspunde
     
    1. Sorin
      Mai 22, 2015 la ora 21:35

      Femeia munceste, femeia naste, femeia creste copilul, femeia face tot. Pe mine ma cheama intr-o seara, sa fac ce trebuie, in rest ce sa fac stau la bar si beau.
      La 18 ani acesti copiii vor merge la vot, unde cineva le va promite ceva si le va da o bere si 2 mici. Asta este realitatea si Romania.
      Alocatia trebuie desfiintata, in frunte cu asistenta sociala ajutorul minim garantat, ajutor de la UE.
      Guvernul sa de-a deducere din impozit si sa incurajeze munca, cei care nu muncesc la groapa.
      Daca nu muncim atunci sa cucerim pe Altii, poate pe RUSI? NU cred ca in 2-3 ore suntem in protap, si nu doresc altii sa le moara copiii.
      Atunci ne ramana un singur lucru, sa MUNCIM. Cine munceste traiete, cine nu, MOARE. ESTE SIMPLU ca bunaziua.
      FAIMOASA FABULA, Greierile si furnica.

      La tara stau toata vara si nu fac nimic, iar iarna ii fugareste frigu. Daca adunau cate o creanga vara, iarna aveau ce pune pe foc.
      Padurea ofera si mancare si cazare. Dar para malaiata in gura lui natafleata….. nu se poate.

      Răspunde
       
  • PETNICK
    Mai 22, 2015 la ora 19:49

    citez
    Plus că au o droaie de copii, ce să facă cu ei?
    de planificare familiala de contraceptie nu vb nimeni in mediul rural?
    se da de gard peste tot cu banii pentru alocatii…
    ia sa vezi de la anul cum creste natalitatea( noi generatii de asistati..gen decretei). peste 18 ani terminam alocatiile si.. ne apucam sa facem si noi un rand ca sa avem din ce trai
    buna treaba
    aveti curaj sa spunem
    NU CRESTERE ALOCATIE ? VREM ALTCEVA!

    Răspunde
     
  • Roxana
    Mai 22, 2015 la ora 18:39

    vroiam sa zic:
    pentru ca nu cred ca se vorbeste* 🙂

    Răspunde
     
  • Scandal
    Mai 22, 2015 la ora 18:04

    E si asta o treaba.

    Răspunde
     
  • Sorin
    Mai 22, 2015 la ora 17:55

    Am o intrebare? Vaca de la asociatiea umanitara ce au facut cu ea?
    Prin 1990 si ceva, Criminalul ION ILIESCU a dat vaci de la cap si oi , plus pamant.
    Romanaul a taiat oile, au taiat vacile, au mancat au chefuit, au vandut pamanatul si acum plang ca nu au de munca si mancare.
    LA munca frate. Daca nu poate streangul de gat si sus in copac.
    Asa ne-am invatat sa ni se de-a ajutor.
    NU mai putem sustine mii de puturosi la tara, care nu vor sa munceasca si asteapta ajutor social.
    Sa cumpere statul 3.000.000 de vaci, si daca ai vandut vaca sau ai taiat-o, nu te mai ajut cu nimic.
    NU mai este loc pentru toti pe pamant deja suntem prea multi. Suprapopulare.
    Si bunicu a venit din razboi ranit si cu o sapa. a crescut 8 copii din 3 ha de pamant.
    Singurii vinovati sunt aceste ONG, care invata puturosii sa primeasca ajutor social.
    Aceasi ONG sunt si cu cateii maidanezi. sunt obligat sa platesc pentru niste servicii de care nu beneficiez.
    Ca si taxa radio-tv. Pai decat sa dau 30 lei la taxa radio, imi trag internet.
    NU va suparati, dar asta este adevarul.
    Cine munceste nu moare de foame, care doarme pana la 12, este normal sa moara de foame.

    Răspunde
     
    1. vlad
      Mai 22, 2015 la ora 18:22

      Intamplator, oamenii care se trezesc tarziu fac cei mai multi bani.

      Răspunde
       
      1. Sorin
        Mai 22, 2015 la ora 20:57

        TE contrazic. rosii si ceapa proaspata si poate o branza buna o cumperi pana in ora 8, maxim 9. dupa aia cumperi de la puturosi(supermarket).
        Te rog nu te supara pe mine.
        Dar castig din gradinarit cat castiga unul in IT. e munca tata. Daca te trezesti la 12, la ora 14 mori in solar.

        Răspunde
         
        1. Amy
          Mai 23, 2015 la ora 12:12

          Sorin, ai dreptate cel putin in privinta muncii.Nu ai cum sa mori de foame daca lucrezi pamantul. Sunt la sate oameni cu 2-3 case in curte fiecare cu etaj, masina, copii la facultati din nush ce tari, etc. toate astea din agricultura.
          Dar, aici este vorba despre copiii unor oameni certati cu munca. Tu ai avut exemplu in familie de oameni muncitori, dar ei? Care vad doar oameni care nu muncesc si isi ineaca amarul in bautura? Sunt ei vinovati ca s-au nascut in astfel de familii si nu au avut acces la mai nimic care sa ii ajute in dezvoltarea lor?

          Răspunde
           
    2. Roxana
      Mai 22, 2015 la ora 18:37

      @ Sorin
      Nu zic ca nu ai dreptate, dar incearca tu sa iti gasesti un loc de munca in acele zone. Pentru ca noi nu cred ca se vorbeste de Bucuresti sau orase mari, ci de niste sate plasate undeva in tarisoara noastra. Iar Romania rurala nu este atat de dezvoltata economic incat sa ofere atatea locuri de munca sustenabile, unde sa fi tratat ca un om nu ca un animal si e unde sa iti mai si primesti salariul la sfarsit e luna!
      Poate tu stii altceva, dar eu tin minte cum e la mine in satul bunicilor, unde verisorii mei trebuie sa faca naveta km intregi si de multe ori isi iau atat e multe tepe de la niste patroni infecti pe care nu ii verifica nimeni incat, uneori iti vine sa le zici sa stea mai bine la coaa vacii ca macar aia iti a lapte mereu si nu te pacaleste dupa ce ai depus atata munca.

      Răspunde
       
      1. Sorin
        Mai 22, 2015 la ora 20:55

        Draga mea. Stau langa un oras mare din aceasta tara. Unde cresc 20 de taurasi sau vaci pe an, pe care in luna noiembrie le vand, le cumpar in martie.
        Dar in 500mp, faci gradinarit de traiesti bine. nu te supara pe mine. Dar la tara puturosii n cresc o gaina. scuza-ma dar din 10 closte ai cel putin 100 de pui, doar cu iarba si loc unde sa umble ele.
        Am lucrat in cadrul armatei si noi fraierii scoateam apa din casa iar baietii stateau la bar. scuza-ma. dar pe lumea asta nu trebuie sa traiasca decat cei care vor ceva de la viata.
        SUPRAPOPULAREA. suntem prea multi. daca creste 10.000.000 de idioti, ii avem degeaba, decat sa creste 1000 de oameni cu capul pe umeri si chef de munca.

        Răspunde
         
        1. Elena
          Mai 23, 2015 la ora 02:36

          Si cine mai consuma ce produc cei 1000 de oameni cu capul pe umeri? Cine ar mai cumpara cei 20 de taurasi in noiembrie daca 500 din oamenii aia s-ar apuca de crescut taurasi? Si de unde ar mai scoate apa armata, daca cei 1000 cu capul pe umeri si-ar scoate-o singuri? Voi, cei cu solutii miraculoase pe care le recomandati ca si cum vi le-ati recomanda voua, ati cerut cumva sa va nasteti? V-a planificat cineva nasterea? Sau poate v-ati nascut doar sub o stea un pic mai norocoasa…

          Răspunde
           
          1. Sorin
            Mai 23, 2015 la ora 07:55

            MUnca este bratara de aur.
            CA si stramosii nostri ca sa vanezi trebuie sa muncesti.
            Ca sa culegi, la fel trebuie sa muncesti.
            Vad o poza unde copilul trage o caruta, pai daca ai caruta si cal la tara si muncesti, nu mori de foame.
            Cei 1000 care produc 20 de taurasi hranesc 1000000 de puturosi.
            Iti vinzi un rinichi, un ochi, altceva……… Daca nu, du-te la munca draga.

            CATE din persoanele de la ONG sunt voluntare si cate incaseaza salariu?
            10% voluntari, restul cu salariu. asa ca scuza-ma, dar nu mai tine prosteala asta ieftina.

            Crezi ca toti sau nascut norocosi? NU. dar au muncit si norocul a venit si pe la ei.
            BUNICU a stat 4 ani pe front, a venit ranit acasa si a crescut 8 copiii. el este norocos?
            NU. nu a ales el sa mearga la razboi.
            Dar a muncit. nu i-a fost rusine sa munceasca.
            MUNCA ESTE REZOLVAREA LA ORICE PROBLEMA. nu va mai plangeti incontinuu.
            puneti mana si munciti. puturosilor.

             
    3. vasi
      Mai 23, 2015 la ora 23:30

      Hai sa-ti spun cum sta treaba: la tara poate sa fie la munte, pe deal sau la campie. Adica poti sau nu poti sa faci agricultura. Unde se traieste bine din agricultura, pamantul se lucreaza mecanizat iar munca manuala e oricum prost platita si sezoniera. Produsele autohtone nu prea au cautae nici in supermarketuri, nici in piete, tocmai datorita faptului ca sunt sezoniere. Despre locuri de munca nu prea poate fi vorba, decat daca se face naveta la oras, asta cu conditia sa nu fie o distanta mai mare de 30 – 40 de km, altfel banii castigati se duc pe drumuri. Nu le iau apararea celor care nu muncesc dar situatia e chiar critica pentru o mare parte din cei ce inca stau la tara.

      Răspunde
       
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase