31.768 afișări

O fi Johannis altfel, dar să vă spun cam ce înţelegeam eu prin altfel…

de Moise Guran

11131729_10200590757807319_1642036184_n

Mă număr şi eu printre românii care l-au votat pe Klaus Iohannis în al doilea tur de scrutin. Nu că n-ar fi fost prima mea opţiune, acum nici nu mai contează, dar importante sunt aşteptările pe care le aveam cu toţii, şi încă le mai avem, de la încă noul preşedinte.

Vă spuneam atunci, după alegeri, că primul lucru pe care trebuie să-l facă preşedintele Klaus Iohannis este să nu repete greşeala făcută de Traian Băsescu, care, din cauza partizanatului său politic pe faţă, n-a mai putut fi un liant între stat şi societate. Văd că din asta, domnul Iohannis a înţeles doar partea cu să NU facă… De acord, printr-o absenţa cât mai profundă din spaţiul public, Iohannis e altfel decât Traian Băsescu, dar asta nu-l face un liant, şi nici mediator nu-l face. E doar absent.

O altă chestiune, importantă pentru noi toţi, este nevoia de dezbatere publică pe câteva proiecte uriaşe care ne lipsesc cu desăvârşire. Şi nu ne lipsesc de ieri, ne-au lipsit de la Revoluţie şi până azi.

Nu-i cer preşedintelui Klaus Iohannis să guverneze. Dacă ar face asta, atunci s-ar întoarce la modelul de AŞA NU al lui Traian Băsescu, dar susţineam, şi încă mai susţin, că un anumit tip de unitate în viziune, pe câteva proiecte naţionale mari, ar fi extrem de necesară. Şi asta pentru că, presupunând că un partid ar avea viziunea necesară, sunt lucruri care nu pot fi realizate în timpul unui singur mandat guvernamental de patru ani, dar ele pot fi şi trebuie neapărat continuate, după aceea, într-o linie unitară.

Acest tip de coerenţă a lipsit, nu pentru că Traian Băsescu n-ar fi avut multe idei, unele chiar bune, dar, prin poziţionarea extrem de ostilă faţă de adversarii politici ai partidului său, fostul preşedinte nu a mai putut fi liant în societate, iar proiectele au fost degeaba.

Mai ştiţi comisia Miclea pentru Educaţie? Chiar a făcut treabă, dar cine să implementeze reforma? Tăriceanu? Boc? Ponta?

Nici reforma în Sănătate nu era de lepădat, dar când s-a apucat Băsescu să-l atace pe Arafat, s-a dus naibii totul… Ce să mai vorbim despre propunerea de modificare a Constituţiei venită de la Cotroceni? Eu personal am criticat-o, dar problema este că nu ştiu dacă a mai citit-o cineva în afară de mine, căci Traian Băsescu era deja izolat, declarat inamic public de către partidele politice, şi vorbea cam de unul singur.

Desigur, asta nu înseamnă că nu este nevoie în continuare să modificăm Constituţia. Cum majoritatea necesară pentru modificarea Constituţiei nu poate fi atinsă sub nicio formă, decât în urmă unei înţelegeri între partidele din Parlament, este evident că doar preşedintele, şi numai el, poate aduce acest consens.

Şi staţi, că mai avem lucruri… V-am vorbit de am obosit despre o politică coerentă pentru crearea de locuri de muncă, lipsa lor fiind cel mai rău lucru ce ni s-a întâmplat în ultimii 25 de ani… Aici este derută totală şi, după ce Ponta i-a jucat lui Iohannis renghiul cu un Cod Fiscal profund liberal, a dispărut orice intenţie din partea Cotroceniului de a se mai implica în ceva de felul acesta. Poate graba lui Ponta, deşi abilă din punct de vedere politic, dovedeşte oarecare imaturitate faţă de interesul naţional. Dar asta nu înseamnă că preşedintele Iohannis nu trebuie să găsească soluţii pentru a putea depăşi o astfel de situaţie, într-o materie care rămâne crucială pentru noi. Că doar de-aia l-am ales pe Iohannis, iar nu pe Ponta.

În privinţa politicii externe, Iohannis a făcut pactul pentru apărare şi, deducem din multiplele vizite pe care le-a realizat, dar şi din mişcările de trupe NATO de pe teritoriul României, că este posibil ca, în acest domeniu, noul preşedinte să fi făcut ceva, chiar dacă a preferat să nu comunice. OK, discreţia poate fi justificată, nu comentez mai mult, dar, şi dacă admitem că în aceste 100 de zile Iohannis s-a ocupat mai mult de politica externă şi de apărare, tot mi se pare că n-a demarat ceva în privinţa celorlalte probleme.

Poate are nevoie de mai mult timp, poate i se pare că cinci ani de mandat înseamnă foarte mult, nu ştiu, dar eu cred că fiecare zi pierdută e preţioasă. Şi asta pentru că eu, tu, fiecare dintre noi, nu ne măsurăm timpul în zilele rămase din mandatul lui Iohannis, al lui Băsescu sau al lui Ponta.

Eu am trecut de 40 de ani, la Revoluţie aveam 16. Domnul preşedinte are 55 de ani, dar nu poate gândi foarte diferit faţă de cei din generaţia mea. Personal, şi cred că mulţi dintre cei care au peste 40 de ani gândesc la fel, am măsurat iniţial timpul în ani, iar acum îl măsor în decenii trecute de la Revoluţie.

Suntem într-al treilea deceniu în care n-am reuşit să oferim ţării noastre o perspectivă de dezvoltare foarte clară. Şi, cu fiecare zi ce trece, simt cum eşuăm ca generaţie, aruncând povara unei ţări derutate către generaţiile care vin din urmă.