Cercetarea pentru dezvoltarea vaccinului este coordonată de specialiștii britanici de la University College London Hospitals NHS Foundation Trust (UCLH) și a intrat acum în a treia etapă de studiu, care testează terapia personalizată, fiind prelevată o mostră de tumoră, după care se secvențiază ADN-ul acesteia, iar cu ajutorul AI este adaptată doza de vaccin pentru fiecare pacient. 

Concret, vaccinul folosește tehnologia ARN Mesager și este creat individual, în funcție de nevoile fiecărui pacient. Oamenii de știință subliniază că aceeași formulă a vaccinului nu poate fi folosită la doi pacienți diferiți întrucât nu ar fi eficient. Vaccinul are rolul de a stimula sistemul imunitar al pacientului, care astfel începe să lupte împotriva celulelor canceroase și a tumorii. În plus, în etapele anterioare de cercetare, oamenii de știință au observat că riscul ca boala să recidiveze se reduce foarte mult.

Melanomul este un tip de cancer de piele, extrem de agresiv, de care se îmbolnăvesc aproximativ 132 de mii de oameni anual. În prezent, principalul tratament folosit este cel chirurgical, deși uneori se folosesc și radioterapia, medicamentele și chimioterapia. Totuși, vaccinul a oferit rezultate foarte bune și conform oamenilor de știință, în etapa următoare va fi testat și pe alte tipuri de cancer, precum cel de prostată, plămâni și rinichi.

Faza a treia a studiului va include un număr mai mare de pacienți, aproximativ 1.100 de persoane, față de câteva sute în trecut. Oamenii de știință se declară entuziasmați de rezultatele obținute până acum și consideră tehnologia din spatele vaccinului cu adevărat inovatoare. În faza a doua, cercetătorii au constatat că tratamentul ar putea reduce aproape la jumătate riscul de recidivă a cancerului sau de deces după trei ani, în comparație cu tratamentul standard.

Surse alternative: University College London, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday