Știri verificate
Kosovo. Lupte între polițiști și un grup înarmat care a luat cu asalt un sat și s-a baricadat într-o mănăstire, timp de mai multe ore. Patru persoane, dintre care și un polițist, au murit în schimbul de focuri.
Serbia. Populaţia a predat peste trei mii de arme și zeci de mii de muniții în primele două zile de la aplicarea ordonanței prin care persoanele care dețin ilegal arme le pot preda anonim și fără consecințe penale.
-
Belgrad. Zeci de mii de persoane au cerut, în stradă, măsuri mai bune de siguranță, interzicerea conținutului violent la televizor și demisia miniștrilor-cheie din guvern, după atacurile în masă de săptămâna trecută.
Șeful diplomației europene afirmă că multe dintre statele membre UE sunt pregătite să trimită întăriri în Kosovo, în cadrul misiunii EULEX de supraveghere, după acutizarea tensiunilor între Priștina și Belgrad.
Serbia și Kosovo au ajuns la un acord pentru rezolvarea problemei plăcuțelor de înmatriculare, care a creat tensiuni în ultimele luni. Belgradul nu va emite noi plăcuțe, iar Priștina le va tolera pe cele existente.
Serbia. Ministrul Apărării susține că drone venite din Kosovo au intrat în spațiul aerian al țării. Omologul kosovar neagă acuzația și spune că Belgradul caută ”un pretext” pentru suplimentarea trupelor la graniță.
-
Serbia. Cel puțin opt mineri au murit și 20 au fost răniți, după ce tunelul unei mine de cărbune s-a surpat. Din primele date, erau în jur de 50 de persoane în tură.
Germania interzice difuzarea postului Russia Today DE (în limba germană), pe motiv că nu deține licență de emisie. Postul susține că are autorizație în Serbia care trebuie recunoscută la nivel european.
Australia. Autoritățile investighează acum dacă Novak Djokovic a mințit în declarația de intrare în țară. A spus că nu a fost în altă țară decât Serbia în ultimele 14 zile, dar postări de pe rețelele de socializare îl arată antrenându-se în Spania, înainte de Revelion.
Serbia. Două persoane au murit și 16 au fost rănite într-o explozie produsă într-un depozit al fabricii de motoare pentru rachete EDePro, de lângă Belgrad.
The Guardian: Reprezentantul ONU în Bosnia a avertizat într-un raport că țara este în pericol de a se destrăma și că există perspective “foarte reale” de întoarcere la conflict.
Un ajutor oferit de Serbia care constă în 170 de concentratoare de oxigen și peste șase mii de doze de anticorpi monoclonali, folosiți în tratamentul anti-Covid, a ajuns la București și va fi distribuit către spitalele din țară începând din această seară.
Tribunalul de la Haga a menținut decizia de condamnare la închisoare pe viață a lui Ratko Mladic. Fostul general sârb a fost găsit vinovat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în timpul Războiului din Bosnia (1992-1995).
UE se declară ”absolut împotriva” redesenării granițelor din Balcanii de Vest, ca răspuns la un document diplomatic neoficial, în care erau aduse în discuție unirea Albaniei cu Kosovo, precum și alipirea unor părți din Bosnia la Serbia sau Croația, cu scopul integrării acestor teritorii în UE.
Serbia. Mii de persoane au protestat în Belgrad, împotriva lipsei de interes a guvernului față de poluare. Manifestanții au blocat traficul din fața clădirii parlamentului.
INSP a actualizat lista țărilor din Zona Galbenă, pentru care se impune carantina persoanelor care sosesc în România. Nu se mai regăsesc pe listă Serbia, Rusia sau Mexic. Este aplicabilă de la miezul nopții.
Serbia. Proteste violente în mai multe orașe, pentru a doua zi la rând, după decizia președintelui de a reintroduce restricțiile de călătorie pe fondul înmulțirii cazurilor de COVID-19.
