Mai multe persoane înarmate, aflate în vehicule blindate, au luat cu asalt duminică satul Banjska din Kosovo, s-au poziționat mai întâi pe un pod către sat, au tras în polițiștii trimiși la fața locului, după care s-au baricadat la mănăstirea din apropiere. Eparhia Raska-Prizren a Bisericii Ortodoxe Sârbe, care include Banjska, a precizat că mai mulți bărbați au luat cu asalt ansamblul mănăstirii, forțând călugării și credincioșii aflați în vizită să se închidă în lăcașul de cult, în timp ce asaltul a durat ore întregi.


Nu este clar cine se afla exact în spatele atacului, dar premierul kosovar Albin Kurti și ministrul de Interne Xhelal Svecla au dat vina pe “criminalii sponsorizați de Serbia, care sunt profesioniști, cu experiență militară și polițienească”, și acuză țara vecină că desfășoară acțiuni pentru destabilizare. Poliția din Kosovo a transmis că un ofițer și trei din cei aproximativ 30 de atacatori au fost uciși în schimburile de focuri.

Potrivit rapoartelor de la fața locului, trupele NATO, împreună cu membrii forței de poliție a UE EULEX și ai poliției din Kosovo, patrulează pe drumul care duce la Banjska. Jurnaliştilor li s-a interzis intrarea în sat. Presa locală scrie că poliția de frontieră din Kosovo a închis două puncte de trecere la granița cu Serbia.

Oficialii sârbi nu au comentat momentan incidentul. Şefa misiunii ONU în Kosovo, Caroline Ziadeh, şi şeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, au condamnat atacul.

Etnicii albanezi formează mai mult de 90% din populația din Kosovo, fostă provincie a Serbiei, dar sârbii sunt majoritari în nord, unde au avut loc ciocniri repetate, soldate cu zeci de răniți, inclusiv din rândul trupelor de menținere a păcii ale NATO. Sârbii din regiune nu au acceptat niciodată declarația de independență a Kosovo din 2008.

Tensiunile au escaladat în urma alegerilor de la începutul acestui an în patru municipalități cu majoritate sârbă, care au fost boicotate de sârbii kosovari. Ciocniri violente au izbucnit în urma instalării primarilor etnici albanezi. Bruxelles-ul a criticat modul în care Kosovo a gestionat alegerile.

Surse alternative: Politico, Reuters

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday