Știri verificate
Lira sterlină se depreciază la cea mai mică valoare din ultimii 37 de ani față de dolarul american și la minimul ultimelor 17 luni față de euro. Scăderea bruscă a încasărilor magazinelor amplifică temerile de recesiune.
Euro scade din nou sub paritatea cu dolarul american, pe fondul temerilor de recesiune în UE, după ce Gazprom a anunțat că va restricționa fluxul de gaze naturale între 31 august – 2 septembrie.
-
Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință cu 0,5%, în încercarea de a stăpâni inflația, care a ajuns în Zona Euro la 8,6%. Este prima majorare după 11 ani.
Analiză Reuters. Temerile față de o posibilă recesiune globală cresc cererea pentru dolari, iar astfel, unii specialiști se așteaptă ca moneda americană să continue să se aprecieze și să ajungă la paritate cu euro.
Euro a urcat joi la maximul ultimelor trei săptămâni în raport cu dolarul american, după ce președintele BCE a recunoscut că inflația în Zona Euro crește mai repede decât a anticipat.
SUA. Prețurile de consum au crescut luna trecută cu 5,4% față de iunie 2020, în cel mai rapid ritm anual din ultimii 13 ani, peste așteptările analiștilor.
-
Euro a urcat la un nou nivel maxim în raport cu leul. BNR a cotat moneda europeană la 4,9261 lei.
Euro trece de 4,9 lei la oficial și atinge un nou maxim istoric. Cotații BNR, 30 martie 2021: 1 euro = 4,9156; 1 dolar = 4,1876.
Euro sare de 4,88 lei la oficial și atinge un nou maxim istoric. Cotații BNR, 5 martie 2021: 1 euro = 4,8831; 1 dolar = 4,0924.
Analiză. Americanii au economisit 1,6 mii de miliarde de dolari, pe parcursul pandemiei, mai mult decât a economisit tot restul lumii la un loc.
SUA. Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) lucrează la un ghid de reglementare a criptomonedelor, după promisiunile din campania electorală ale lui Joe Biden: ”Benefică sau nu, este necesară”.
Analiză Business Insider. Pe măsură ce economia SUA se relansează, numeroase bunuri și servicii se vor scumpi semnificativ. Experții estimează creșteri de prețuri și tarife pentru energie, asistență medicală și chiar pentru imobiliare, dar spun că “sunt semnele unei economii mai sănătoase”.
SUA. Viitorul secretar al Trezoreriei va prezenta Senatului o filozofie de intervenție hotărâtă pentru contracararea efectelor pandemiei: “Cel mai important lucru pe care îl putem face este să acționăm puternic acum. Altfel, ne așteaptă o recesiune lungă și dureroasă”.
Euro stabilește un nou record istoric – 4,8722 de lei la oficial, după o a doua zi de creștere susținută. Dolarul în urcare, de asemenea.
SUA. Economistul Stephen Roach (Yale) avertizează asupra unei prăbușiri a dolarului anul viitor. Spune că sunt șanse mari ca economia americană să-și revină pentru scurt timp, dar să urmeze o nouă scădere economică (recesiune în W).
Euro a atins un nou maxim istoric față de leu, ajungând la 4,8552 la oficial. Totuși, în tranzacțiile de luni dimineața, moneda europeană nu a mai atins maximul intraday de vineri, când, deși la oficial a avut o cotație mai mică, în tranzacțiile din piață s-a apropiat de 4,86 de lei.
Euro urcă la 4.8492 lei la oficial, un nou nivel record. Cotații BNR, 4 septembrie: 1 euro = 4.8492; 1 dolar = 4.0915.
Euro pierde teren în fața dolarului american, pe fondul unor date economice sub așteptări în Zona Euro. Leul pierde teren în fața ambelor valute.
Economiștii Morgan Stanley cred că economia mondială își va reveni până la finalul anului. Fostul șef al diviziei asiatice al aceleiași bănci avertizează însă că dolarul va pierde până la 35% în următorii doi ani.
