Pe măsură ce pandemia a închis magazinele neesențiale și restaurantele, americanii au socializat mai puțin și au economisit mai mult. Carantina și restricțiile impuse, dar și două pachete de stimulare economică prin care guvernul federal a dat bani cash cetățenilor, au crescut economisirea cu o sumă importantă, cele 1,6 mii de miliarde fiind jumătate din cât a economisit în timpul pandemiei întreaga omenire.

La nivel mondial, oamenii au economisit 2,9 mii de miliarde de dolari, conform unor estimări Bloomberg Economics, în topul economisirilor făcute urmând chinezii, japonezii, spaniolii și britanicii. Pentru economia SUA, care se bazează mult mai mult pe consumul propriilor cetățeni decât alte economii ale lumii, acest fenomen nu a fost unul de bun augur. Pe de altă parte, dacă americanii ar cheltui toți banii pe care i-au economisit pe durata pandemiei (lucru improbabil), economia SUA ar crește cu 9%.

Bloomberg se așteaptă ca aceste economii să continue să crească, în condițiile păstrării restricțiilor epidemice dar și a stimulentelor de 1,9 mii de miliarde de dolari, de Administrația Biden. Totuși, în Texas și în alte două state, guvernatorii au decis zilele trecute eliminarea tuturor restricțiilor (inclusiv a obligativității măștii) ceea ce a atras criticile autorităților federale, inclusiv ale președintelui Joe Biden.

Surse alternative: Bloomberg, Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday