Banca Națională a României a cotat, luni, euro la 4,9261 lei, un nou record. Precedentul record a fost de 4,9251 lei pentru un euro, atins la finalul lunii martie. Vineri, moneda europeană era cotată la 4,9243 lei.

Dolarul american a fost cotat astăzi la 4,0937 lei.

La începutul lunii martie, euro era 4,8744 lei, iar pe data de 5 martie, a sărit pentru prima dată de 4,88 lei la oficial. Ulterior, pe 29 martie s-a apropiat la oficial de 4,9 lei, iar a doua zi a trecut de 4,91 lei.

În același timp, indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care este calculată dobânda pentru creditele în lei, se menține de joi la 1,59.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday