Știri verificate
Prețul gazelor naturale europene a coborât sub 73 de euro/MWh și este acum la cel mai mic nivel de la începutul anului trecut. Declinul, după ce cererea a scăzut pe fondul vremii blânde.

Actorul Jeremy Renner, cunoscut pentru rolurile din seria “Avengers” sau pentru cel din “The Hurt Locker”, a fost rănit grav și se află în stare critică, după un accident în timp ce curăța zăpada, aparent cu un plug.

-
Zeci de zboruri spre și dinspre aeroportul din Cluj sunt anulate, deviate sau au întârzieri, din cauza ceții dense.

Dubai renunță la taxa de 30% pe alcool, în încercarea de a atrage cât mai mulți turiști. Măsura va fi aplicată temporar, timp de un an.

Australia. Două elicoptere s-au lovit în aer, în apropierea Coastei de Aur. Patru persoane au murit și alte nouă au fost rănite în urma impactului.

Șeful NASA avertizează că, dacă China va ajunge înaintea americanilor pe Lună, ar putea ocupa locațiile cele mai bogate în resurse și interzice accesul în cele mai bune locuri de aselenizare. Ar putea pretinde că acestea fac parte din teritoriul său, așa cum a făcut deja cu insulele din Marea Chinei de Sud.

-
Război în Ucraina. Rusia a lansat azi-noapte al doilea atac consecutiv cu drone asupra Kievului și a altor orașe din Ucraina. Serviciile secrete ucrainene evaluează că utilizarea dronelor indică faptul că rușii mai au rachete ghidate pentru maximum două raiduri masive.

Șefa FMI avertizează că o treime din țările lumii și jumătate dintre cele ale Uniunii Europene vor intra în recesiune în acest an. SUA ar putea evita o scădere a economiei, dar China va fi sub media globală, pentru prima dată în ultimii 40 de ani.

Croația, care a aderat la UE în 2013, a adoptat de la 1 ianuarie moneda euro și a intrat în spațiul Schengen.

Mureș. Șase răniți, în urma unui accident între două mașini pe drumul dintre Târgu Mureș și Sighișoara (DN13), la Bălăușeri. Traficul este oprit.
Peste 45 de mii de migranți au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Marea Britanie în 2022, un număr record.

Bihor. Trei persoane rănite grav, în urma unui accident cu trei mașini implicate pe DN19 E Oradea – Marghita, între Sălard și Cauaceu. Unul dintre autovehicule a luat foc. Trafic oprit în zonă.
Polițiștii au reținut 338 de permise de conducere și au retras 84 de certificate de înmatriculare, în noaptea de Revelion. Poliția și Jandarmeria au dat amenzi de 1,5 milioane de lei.
Predicțiile analiștilor Financial Times, pentru 2023: Nu se va ajunge la un acord de încetare a focului pe frontul din Ucraina, iar în Europa crește riscul unor pene de curent masive. China nu va invada Taiwanul, Donald Trump va fi pus sub acuzare, iar Joe Biden se va înscrie în cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.

Război în Ucraina. Rusia a lansat un nou atac cu rachete asupra mai multor orașe ucrainene. Zece explozii raportate la Kiev, unde cel puțin 11 persoane au fost rănite și una a murit.

Elon Musk a devenit prima persoană care a pierdut peste 200 de miliarde de dolari, după ce acțiunile Tesla au scăzut considerabil în acest an (-65%) și mai ales în ultimele săptămâni.

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani. Acesta a demisionat în 2013, după opt ani în Sfântul Scaun, marcați de scandaluri care au zguduit Biserica Romano-Catolică.

Război în Ucraina. Ministrul ucrainean al Apărării îi avertizează pe ruși că, peste o săptămână, Kremlinul va închide granițele, va decreta Legea Marțială și un nou val de mobilizare. Putin pregătește “o ultimă ofensivă”, la începutul anului 2023, consideră experții britanici.

Cristiano Ronaldo a semnat cu echipa saudită Al Nassr. Contractul, valabil până în 2025, îi aduce portughezului cel mai mare salariu anual din istoria fotbalului – 200 de milioane de euro, potrivit BBC.
Marea Britanie și Franța vor solicita pasagerilor care sosesc din China un test Covid negativ efectuat înainte de plecare, ca urmare a valului epidemic puternic.

