Croația a marcat la 1 ianuarie 2023 două momente istorice. În condițiile în care este “cel mai tânăr membru al Uniunii Europene”, aderând în 2013 la UE, Croația a intrat de astăzi în Zona Euro și în spațiul Schengen.
Astfel, la miezul nopții, la punctul de trecere a frontierei Bregana cu Slovenia, poliția croată a dat jos mai jos semnele de la vamă și a instalat o pancartă pe care scrie “liberă trecere”, simbolizând sfârșitul controalelor la frontieră.
“Dacă există momente istorice, momente speciale care ar trebui să ne ofere o mare onoare și când suntem martori la realizarea obiectivelor strategice ale unui stat, aceasta este o astfel de zi”, a declarat premierul croat duminică, în prezența Ursulei von der Leyen, care a descris această dată ca fiind “o zi de sărbătoare” pentru comunitatea europeană: “Astăzi, vedem două realizări imense pentru cel mai tânăr stat membru al Uniunii Europene și ambele atinse în aceeași zi. Deci, într-adevăr, aceasta este o zi pentru cărțile de istorie.”
Croația este a 27-a țară care aderă la spațiul Schengen și a 20-a care adoptă moneda euro.
Surse alternative: Reuters, Comisia Europeană
Foto: Florin Seitan | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.