Știri verificate
Noi detalii ale Pentagonului despre obiectele zburătoare distruse recent. Cel de deasupra Canadei, “un balon metalic“, părea că are încărcătură utilă. Mare parte din balonul chinezesc a fost recuperată, inclusiv componentele electrice.

Inflația a scăzut în prima lună a anului la 15%, ca urmare a introducerii noilor reglementări ce au provocat o reducere semnificativă a facturilor la curent. Alimentele se scumpesc în continuare.
-
Economia României a crescut anul trecut cu +4,8%, potrivit statisticii oficiale. În ultimul trimestru din 2022, PIB-ul a fost cu 5% mai mare față de toamna anului precedent.

SUA. Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar alte cinci rănite, într-un atac armat în campusul Universității din Michigan. Atacatorul s-a sinucis.

Fotbal. UEFA se consideră principala vinovată pentru violențele de la finala UCL de anul trecut, când mii de suporteri nu au putut intra pe stadion, dar dă vina și pe polițiștii francezi. Afirmă că “am fost aproape de un dezastru în care puteau muri oameni”.

Casa Albă comunică oficial că nu știe ce sunt ultimele trei obiecte doborâte deasupra spațiului aerian nord-american, dar nici nu există dovezi că ar fi o activitate extraterestră. Au fost doborâte pentru că reprezentau un risc pentru aviația comercială.

-
New York. Opt persoane rănite de o utilitară, în diferite zone din Brooklyn. Șoferul acesteia a lovit pietonii la întâmplare, înainte de a fi capturat de poliție.

Gorj. Cutremur de 5,2, la o adâncime de 15 km, în apropiere de Târgu Jiu. S-a simțit până la Craiova, Sibiu, Hunedoara, Timișoara și Drobeta Turnu Severin.

Norvegia se așteaptă ca Rusia să intensifice operațiunile de spionaj împotriva industriei sale energetice, în condițiile în care a devenit principalul furnizor de gaze naturale al UE.

Au început înregistrările pentru Cities of Tomorrow #11, evenimentul pentru dezvoltare durabilă al AHK România! Profitați de reducerea early-bird de 20% până la 15 februarie! Înregistrați-vă aici, folosiți codul biziday10 și beneficiați de reducerea suplimentară de 10%! (P)

NATO își va majora stocurile de muniție, reduse în urma livrărilor către Ucraina. Stoltenberg declară că obiectele zburătoare doborâte în SUA semnalează că Rusia și China își intensifică activitățile de supraveghere.

Judecătorul Cristi Danileţ a câştigat definitiv al doilea proces intentat CSM, după ce a fost exclus din magistratură pentru că ONG-urile în care activa ar fi avut activitate politică. Încă nu va putea profesa, pentru că mai are o a treia decizie de excludere.
Sondaj Bloomberg. Inflația în Zona Euro se va menține peste ținta BCE (2%) până în 2025. În ianuarie, indicatorul a fost de 8,5%.
Ministrul francez al Apărării acuză un “atac informațional“ la adresa militarilor francezi, despre care spune că sunt defăimați în filmul “Wakanda Forever“. Ministrul nu a văzut filmul, dar a reacționat la observațiile unui jurnalist.

România a înregistrat anul trecut un deficit de cont curent de 26,5 miliarde de euro, cu nouă miliarde mai mare decât în 2021. Datoria externă totală a crescut cu șase miliarde de euro, pe fondul creșterii datoriei pe termen scurt.

China acuză SUA că au trimis baloane care ar fi intrat ilegal în spațiul său aerian, de cel puțin zece ori în ultimul an. Reacția Beijingului vine după ce SUA au doborât mai multe obiecte zburătoare în ultimele zile.

Republica Moldova. Maia Sandu acuză Rusia că vrea schimbarea “puterii legitime de la Chișinău”. Spune că planul rușilor presupune “acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

Cod Galben de vânt în cea mai mare parte a Moldovei și în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

Analiză NY Times. Nu se știe cu exactitate ce sunt obiectele doborâte de aviația militară americană în ultimele trei zile, dar se știe de ce apar mai des – după incidentul cu balon chinezesc, NORAD și-a ajustat radarele “să vadă” și obiecte mai mici, care se mișcă la viteză redusă.

Polițiștii efectuează 34 de percheziții în București și în zece județe, într-un dosar de trafic de migranți. Gruparea este bănuită că a încercat să scoată ilegal din țară cel puțin 120 de persoane.

