Știri verificate
Marea Britanie. Autoritățile au prezentat lista actualizată a statelor încadrate în funcție de situația epidemiologică. România rămâne în categoria “galbenă”, pentru care se impune izolarea timp de 10 zile și teste Covid în ziua a doua și ziua a opta de la revenirea în țară.

Eurostat. În perioada martie 2020 – martie 2021, în Uniunea Europeană s-au înregistrat cu aproximativ 720 de mii de decese în plus, din orice cauză, comparativ cu media ultimilor cinci ani.

-
România a depășit pragul de 3,5 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză de ser anti-Covid (peste 21% din populația adultă). Dintre acestea, 2,2 milioane au primit și rapelul.

Continental a prezentat a șasea generație de senzori radar cu rază lungă, pentru autoturisme inteligente. Vor fi dezvoltați și testați la Sibiu și Timișoara, iar producția este preconizată să înceapă din 2023.

Nouă dintre cele 12 cluburi implicate în proiectul “Super Liga Europeană” și-au reiterat angajamentul față de UEFA și au acceptat sancțiuni financiare. Real Madrid, Barcelona și Juventus au refuzat și intră în proces disciplinar.

EMA investighează simptome ale unei boli a sistemului nervos, raportate de persoane imunizate cu AstraZeneca. De asemenea, experții anunță că acum nu se poate stabili o legătură între vaccinarea cu Pfizer sau Moderna și inflamații cardiace, dar continuă monitorizarea.

-
Constanța. Peste două sute de tone de deșeuri care urmau să fie introduse în țară au fost descoperite în Portul Sud Agigea. Urmau să ajungă în județul Prahova. Cele 10 containere vor fi returnate în Germania.

Anglia a plasat tulpina indiană de Covid (B1617.2) pe lista celor care “provoacă îngrijorare”. Este aceeași variantă depistată prima oară în România pe un șantier din Bod (Brașov), săptămâna trecută.

Analiză. Numărul total al deceselor din Anglia a crescut în 2020 cu 14% (similar cu România), dar statistica oficială din Regat recunoaște că 97% din aceste “morți suplimentare” au fost cauzate de Covid.

Marea Britanie. O coaliție formată din 17 organizații solicită guvernului să îi facă pe marii giganți din tehnologie, precum Google și Facebook, direct responsabili pentru reclamele false și înșelăciunile care au loc pe aceste platforme.

Ministerul Apărării extinde, de sâmbătă, posibilitatea vaccinării fără programare pentru populația generală în toate spitalele militare din țară, cum se întâmplă deja în cazul tuturor centrelor de vaccinare.

Analiză. Tot mai multe companii aleg ca angajații lor să își desfășoare activitatea în format “hibrid”. Totuși, cei care merg la birou mai mult pot fi promovați mai ușor și riscă să se ajungă la discriminări în raport cu cei ce lucrează mai mult de acasă.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 1.422 de cazuri noi, din 38.489 de teste (3,7%), dintre care 12.046 de teste rapide. În acest interval au decedat 89 de persoane. La ATI sunt internați 1.041 de pacienți.

Secretarul general al NATO: Rusia a retras o parte din trupele de la granița cu Ucraina, dar zeci de mii de militari au rămas în zonă. De fapt, sunt mai mulți soldați ruși în Ucraina și în jurul ei decât înainte de creșterea tensiunilor.

Marea Britanie. Decesele cauzate de consumul de alcool au crescut cu 20% anul trecut. Între octombrie și decembrie, numărul morților survenite din această cauză a crescut la maximul ultimelor două decenii.

INS: Aproape 118 mii de persoane inactive pe piața muncii din România se declarau dornice să muncească, anul trecut, dar nu căutau de lucru sau spuneau că nu sunt disponibile să înceapă munca. Numărul, în ușoară creștere față de 2019.

Rusia va desfășura trei teste de lansare a celei mai noi rachete supersonice Sarmat ICBM, cu rază lungă de acțiune. Este capabilă să transporte focoase nucleare la o distanță de 18 mii de kilometri și ar urma să intre în dotarea Armatei Ruse de anul viitor.

Angela Merkel respinge propunerea SUA de a permite producția de vaccinuri anti-Covid în toată lumea, prin suspendarea drepturilor de proprietate intelectuală. Spune că decizia ar avea “consecințe serioase” pentru producția actuală de vaccinuri.

Președintele Iohannis a anunțat la prânz că vor fi imunizate împotriva coronavirusului peste 100 de mi de persoane, în 24 de ore. Update: Premierul a anunțat că obiectivul a fost atins – au fost vaccinate 100.454 de persoane.

SUA. Prețurile mașinilor second-hand au făcut un salt de 9% doar în aprilie, pe fondul reducerii ofertei de mașini noi, dar și datorită stimulentelor oferite de guvern populației. Este cea mai abruptă scumpire a autoturismelor din ultimii aproape 70 de ani.

