Prima lansare a rachetei Sarmat ICBM în cadrul testelor pentru dezvoltarea zborului va avea loc, probabil, în al treilea trimestru din 2021, iar ținta va fi un câmp din poligonul de testare Kura, din Kamchatka, potrivit agenției ruse TASS.  

Toate cele trei rachete vor fi operate și lansate dintr-un siloz al Centrului Spațial Plesetsk, din nord-vestul Rusiei și există intenția ca cel puțin una dintre cele trei rachete să parcurgă distanța maximă proiectată. Ministerul Apărării din Rusia cumpără deja acest tip de rachetă, urmând ca primul regiment să fie operațional până la sfârșitul acestui an sau, cel mai târziu, în 2022.

Sarmat va înlocui rachetele Voevoda R-36M2, operaționale din 1967, care au fost la vremea lor cele mai puternice din lume, cu o rază de 11 mii de kilometri. Noua rachetă cântărește 208,1 tone, încărcătura poate ajunge la aproape 10 tone, iar combustibilul are o capacitate de 178 de tone. Raza de acțiune a Sarmat este de 18 mii de kilometri, o distanță pe care o parcurge rapid, fiind capabilă să zboare la o viteză de 25 de mii de Km/h (Mach 20). 

Potrivit TASS, etapa sa de zbor activ, când racheta accelerează și este vizibilă și vulnerabilă la interceptarea antirachetă, a fost redusă, viteza foarte mare fiind cea care o face foarte greu de interceptat. Ruții susțin că racheta Sarmat poate zbura pe rute imprevizibile și ocoli zonele de apărare antirachetă, de asemenea fiind capabilă să zboare peste Polul Nord și Sud și să abordeze țintele din direcții care nu sunt prevăzute pentru interceptare.

Sursă: TASS

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday