Știri verificate
Producția industrială a atins în martie 2021 cel mai mare nivel din luna corespunzătoare, față de ultimii cinci ani, pe fondul unor recorduri de producție în industria prelucrătoare și în cea a energiei.
Creștere puternică a numărului total al deceselor (indiferent de cauze), consemnat în martie 2021 – aproape 30 de mii. Este al treilea cel mai mare număr de decese lunare înregistrate pe timp de pace în România, dar oficial, mai puțin de jumătate din “excesul de mortalitate” a fost provocat de Covid.

-
SUA. Criză de benzină și motorină, pe Coasta de Est, pe fondul atacului cibernetic asupra principalei conducte de transport. Șoferii fac cozi la benzinării, prețurile cresc, iar guvernatorii din două state au decretat stare de urgență, pentru a putea primi carburanți din rezervele naționale.

Germania. Autoritățile interzic Facebook să colecteze date despre utilizatorii WhatsApp, timp de cel puțin trei luni, chiar dacă aceștia și-au dat acordul privind noile condiții de utilizare a aplicației, introduse la începutul anului.
Raport. În Germania, numărul actelor de discriminare și rasism a crescut cu 78% în pandemie și a atins cel mai mare nivel de când se țin statisticile.

Anglia pune în funcțiune din 17 mai “pașaportul de vaccinare”, prin aplicația Serviciului Național de Sănătate (NHS), pentru persoanele imunizate cu ambele doze care vor să călătorească în străinătate. Urmează discuții cu privire la țările care recunosc pașaportul.

-
Marea Britanie. Proteste la sediile AstraZeneca din Cambridge, Oxford și Macclesfield, pentru a cere companiei să renunțe la drepturile de proprietate intelectuală asupra vaccinului anti-Covid, cu scopul de a fi produs oriunde în lume.

Rusia expulzează un diplomat român al Ambasadei de la Moscova, ca răspuns la o decizie similară luată de România în urmă cu două săptămâni.

STS explică cum vor fi implementate în România ”certificatele digitale verzi”, care vor facilita libera circulație în UE, pe timpul pandemiei. Vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza și descărca dintr-un portal web securizat. Termenul de implementare este începutul lunii iulie.

București. Rata de incidență a cazurilor Covid a scăzut la 1,49 la mia de locuitori. Comitetul pentru Situații de Urgență va discuta joi despre posibile noi măsuri de relaxare, dacă incidența se menține sub 1,5.

India. În ultimele șapte zile s-au înregistrat în medie 391 de mii de cazuri zilnice de Covid, un nou record. OMS avertizează că noua tulpină care se răspândește în țară reprezintă “o îngrijorare globală”.

Medicul Valeriu Gheorghiță: Aproape 34% din populația Capitalei s-a vaccinat împotriva Covid, iar raportat la populația de peste 16 ani ponderea este de 40%. Pe locul doi se situează județul Cluj cu 30,2% din totalul populației vaccinate.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 1.156 de cazuri noi, din 36.195 de teste (3,2%), dintre care 13.172 de teste rapide. În acest interval au decedat 101 persoane. La ATI sunt acum 919 pacienți. Toate județele sunt în scenariul verde.

Atac armat într-o școală din Rusia, în orașul Kazan. UPDATE. Bilanțul urcă la 10 elevi și un profesor împușcați mortal. Totodată, 16 persoane au fost spitalizate.

Premierul Cîțu: De un an de zile ne concentrăm pe sănătate, am reușit să trecem peste această situație, iar acum trebuie să ne concentrăm pe economie. Merg la Bruxelles ca să-i asigur pe partenerii europeni că vom face reforme. România are priorități pe care le vrea în PNRR.

China. Ritmul de creștere al populației a încetinit în ultimul deceniu la cel mai mic nivel din anii 50, pe fondul legii introduse la sfârșitul anilor 1970, conform căreia o familie poate avea un singur copil.

Ordinul privind testarea pentru coronavirus în farmacii a fost publicat în Monitorul Oficial. Vor fi folosite teste rapide antigen, iar rezultatul va fi raportat către DSP.

Comisia Europeană “analizează” rapoartele ONG-urilor referitoare la uciderea ursului Arthur. Comisarul pentru Mediu așteaptă de la autoritățile române “o investigație foarte detaliată a incidentului”.

Raport. Piața imobiliară a avut o evoluție peste așteptări anul trecut. Investițiile au crescut cu peste 30%, iar prețurile locuințelor, atât cele noi, cât și cele vechi, au crescut.
București. Primarul Sectorului 6 anunță demararea studiilor de fezabilitate pentru construcția de parcări de reședinţă supraterane.

